Kelemen Hunor atacă şi USL, şi Preşedinţia: „Nu pot fi luate în serios abordările privind scurtarea mandatului preşedintelui sau demisia Parlamentului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor FOTO Adevărul

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că nu pot fi luate în serios ipotezele care vizează demisia Parlamentului sau scurtarea mandatului preşedintelui. Liderul formaţiunii maghiare consideră că în spaţiul public ar trebui discutate probleme mult mai importante.

Kelemen este de părere că propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a demisiona împreună cu tot Parlamentul este nerealistă. „Chestiile astea, din punctul meu de vedere, nu pot fi luate în serios. Aici au fost foarte multe condiţionări, foarte multe ameninţări, între ghilimele, şi foarte multe promisiuni din toate părţile: unul spunea că, dacă nu va fi demis Băsescu, se lasă de politică, celălalt a spus că nu vrea să rămână preşedinte la masa verde”, a declarat, pentru Agerpres, liderul UDMR.

Afirmaţia lui Kelemen vine după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară, de la Cotroceni că va demisiona din funcţie doar dacă vor face acelaşi lucru şi cei 588 de parlamentari. Preşedintele consideră că doar prin suprapunerea mandatului parlamentar cu cel prezidenţial se pot evita conflictele de ordin politic.

Liderul UDMR l-a „atacat” şi pe premierul Victor Ponta, cel care marţi seară, într-o întâlnire cu preşedintele, a propus comasarea alegerilor şi, mai mult, scurtarea mandatului prezidenţial. „Nu cred că trebuie să ne gândim la scurtarea mandatului preşedintelui fiindcă atunci vom intra, dacă cineva doreşte acest lucru, vom intra imediat în alt joc, acela de a demisiona şi Parlamentul. Şi nu vom ajunge nicăieri, doar tensiuni, conflicte politice şi aparent o instabilitate politică, care nu ne ajută cu nimic. De aceea, eu nu cred că trebuie să avem o astfel de abordare”, consideră preşedintele UDMR.

Kelemen vrea ca în Constituţie să fie stipulate clar data alegerilor parlamentare şi cea a scrutinului prezidenţial, pentru a nu se ajunge la situaţia în care întreg procesul să se întindă până în preajma Crăciunului.

„Se poate face o altă abordare, să fixăm în Constituţie data alegerilor parlamentare şi a alegerilor prezidenţiale, aşa cum se întâmplă în foarte multe ţări. Ştim că pe 3 noiembrie sunt alegeri parlamentare sau în ultima săptămână din octombrie sau în a doua săptămână, ca să nu mergem, aşa cum am mers în ultima perioadă, şi ne apropiem de Crăciun şi apoi de Revelion şi vom face alegeri a doua zi de Crăciun sau în Ajunului Crăciunului. Din acest punct de vedere, eu cred că soluţii tehnice, dacă există voinţă politică, se pot găsi, inclusiv pentru alegerea preşedintelui şi nu vorbim de Băsescu, vorbim de instituţie, de nişte reguli clare şi simple”, a afirmat liderul Uniunii.

Kelemen Hunor a făcut referire şi la afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că este o copilărie să se organizeze alegeri mai repede decât expirarea mandatului, preşedintele UDMR subliniind că este nevoie, şi în acest caz, de o construcţie logică şi coerentă.

„Să spui că este o copilărie să faci alegeri mai repede decât expirarea mandatului: în America cum nu se plictiseşte preşedintele ales din 3 noiembrie, până în 20 ianuarie? Cum americanul nu se plictiseşte, dar românul se plictiseşte de moarte după ce a fost ales şi mai are de aşteptat un pic. (...) E nevoie de o construcţie logică, coerentă, dar o singură întrebare este: vrei să faci ceva sau găseşti tot timpul argumente, condiţionări, ca să nu faci nimic”, a conchis Kelemen Hunor.

Miercuri seară, preşedintele s-a arătat clar împotriva ideii de a alege preşedintele în luna mai şi acesta să-şi preia funcţia abia în ianuarie anul următor. „Şi ce faci cu preşedintele ales în luna mai? Sunt nouă luni. Îi dai un cerc cu care să dea rotocoale în jurul Cotroceniului, ce faci cu el până atunci? Se şi plictiseşte în aşteptare", a afirmat ironic Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine