Judecătoarea Aspazia Cojocaru, ameninţată cu moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aspazia Cojocaru

Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru ar fi fost ameninţată, potrivit unui comuncat al Curţii Constituţionale.

„Curtea Constituţională îşi exprimă grava îngrijorare în legătură cu faptul că doamna judecător Aspazia Cojocaru a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează sa-l dea“, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

Judecătorii Curţii Constituţionale, cărora li s-a solicitat de către Parlament avizul asupra cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, s-au întrunit, vineri dimineaţă, în şedinţă.

Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.

Şedinţa Curţii Constituţionale nu este publică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort