Joi, ultima şansă ca legile Justiţiei să ajungă pe masa Comisiei de la Veneţia. Surse: România ar putea fi monitorizată de Consiliul Europei, la fel ca în anii '90

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai important for al Consiliului Europei va dezbate joi solicitarea PNL de a trimite Comisiei de la Veneţia legile Justiţiei înainte de a fi promulgate. La dezbaterea de la Strasbourg va fi prezentă şi Simona Marcu, preşedintele CSM. Potrivit unor surse politice, România riscă să fie din nou monitorizată de Consiliul Europei din perspectiva respectării statului de drept, exact ca la începutul anilor '90.

Comisia Juridică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a discutat luni solicitarea senatoarei PNL Alina Gorghiu ca legile Justiţiei, adoptate de majoritatea PSD-ALDE, să fie trimise pentru analiză Comisiei de la Veneţia, for consultativ, dar extrem de relevant în materie de drept constituţional, al Consiliului Europei. O solicitare identică a fost trimisă Consiliului Europei şi de Forumul Judecătorilor, ONG care a criticat modificările din Justiţie.

Potrivit delegaţiei PNL, Comisia Juridică a APCE a decis ca dezbaterea să fie reluată joi, în Comisia de Monitorizare a APCE, cel mai important for intern al Consiliului Europei. La dezbateri vor participa: judecătorul Simona Marcu (preşedintele CSM), Titus Corlăţean ( senator PSD), Ionuţ Stroe ( deputat PNL), Thomas Markert  (secretar al Comisiei de la Veneţia) şi Gianluca Esposito - secretar executiv al GRECO, grupul de State Împotriva Corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei care a întocmit un raport extrem de critic faţă de Legile Justiţiei adoptate recent la Bucureşti.

Pe scurt, joi va fi ultima şansă ca cele trei legi ale Justiţiei să ajungă pe masa unor experţi independenţi înainte de a fi promulgate, în condiţiile în care Guvernul a refuzat să le trimită Comisiei de la Veneţia, iar preşedintele Klaus Iohannis a aşteptat mai întâi controlul CCR.

Nu e pentru prima dată când un proiect legislativ din România ar ajunge la Comisia de la Veneţia via Consiliul Europei. S-a mai întâmplat şi cu  iniţiativa care punea piedici serioase ONG-urilor, semnată de parlamentarii PSD Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, şi care a fost desfiinţată de experţii europeni în drept constituţional. Aşadar, există precedent.

„Riscăm să ne întoarcem în timp“
Potrivit unor surse din delegaţia României la APCE, Comisia de  monitorizare ar putea decide ca ţara noastră să fie din nou monitorizată de Consiliul Europei, din cauza problemelor privind respectarea statului de drept. „Nu e o decizie care se va lua imediat. Mai întâi vor face un raport la faţa locului. Dar ar fi ruşinos pentru România să se ajungă într-o asemenea situaţie. Practic, ne-am întoarce în anii 90, când eram monitorizaţi. Acum am intra în procesul de remonitorizare, am ajunge în situaţia Bulgariei. Riscăm să ne întoarcem în timp“, a declarat unul dintre parlamentarii României la APCE sub protecţia anonimatului.


 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort