Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis pentru a-l felicita după câştigarea alegerilor prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi l-a felicitat pentru victoria în alegeri, remarcând rata de participare impresionantă, un indiciu al unei democraţii puternice şi sănătoase, arată un comunicat al Casei Albe.

Vicepreşedintele a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic.

Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF).

Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională.

La scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform datelor Biroului Electoral Central. Curtea Constituţională a anunţat, vineri, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €