Ivan: Klaus Iohannis, un pericol pentru PSD? Nicidecum!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, la RFI că o eventuală candidatură a lui Klaus Iohannis la prezindeţiale nu încurcă planurile PSD.

„Nicidecum! Este evident că dreapta va avea un candidat. Nu ştim dacă va fi Klaus Iohannis sau alt lider de dreapta. Noi plecăm cu prima şansă. Pe 6 septembrie am anunţat că vom avea Congres. Până atunci vom încheia şi noi toate evaluările şi vom stabili cine va fi candidatul nostru în această bătălie. Oricare din lista scurtă pe care o avem va fi candidatul nostru pleacă cu prima şansă“, a spus Ivan.

Social-democratul a mai precizat că  deşi candidatul PSD va avea, din start, prima şansă, acest lucru nu înseamnă că bătălia pentru Cotroceni este câştigată. „Nici înainte de acest proiect de coalizare a dreptei nu era sigură victoria, pentru că în turul doi al alegerilor prezidenţiale contează foarte mult candidatul, contează cum reuşeşte candidatul să ia dincolo de voturile formaţiunii politice pe care o reprezintă sau alianţei politice pe care o reprezintă şi alte voturi din dreapta şi alte voturi din zona nehotărâţilor“, a mai afirmat Ivan. 

Întrebat de ce PSD întârzie să anunţe candidatul la preşedinţie, Ivan a răspuns că nu există nicio presiune în acest sens. 

„Ar fi o greşeală strategică sau tactică. Nu ştim în acest moment cu cine intrăm în competiţie, aşteptăm să se liniştească lucrurile, să vedem care este adversarul posibilului nostru candidat şi atunci vedem care din cei trei-patru pe care-i avem în vedere va intra în competiţie cu acesta. În acest moment, PSD-ul stă foarte bine şi în teritoriu ca structură şi în preferinţele electoratului. E mult mai important pentru noi să meargă bine guvernarea şi să reuşim să arătăm românilor că ne ţinem de cuvânt, urmând să stabilim şi candidatul în septembrie“, a mai explicat purtătorul de cuvânt al PSD.

Citeşte şi:

INTERVIU Klaus Iohannis, preşedinte interimar al PNL: E inadmisibil ca un parlamentar să nu fie anchetat

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent