Istoricii optează pentru Parlament bicameral

Proiectul de revizuire a Constituţiei a readus în discuţie trecerea de la un Parlament bicameral - aşa cum este acum - la unul unicameral, variantă susţinută de preşedintele Traian Băsescu.

Comisia de Revizuire a Constituţiei, condusă de Crin Antonescu, i-a întors spatele preşedintelui şi a adoptat un amendament prin care în noua Lege fundamentală se stipulează clar: Parlamentul să rămână în continuare bicameral, iar numărul deputaţilor să nu depăşească 300. În privinţa senatorilor, numărul lor încă nu a fost stabilit. Se impune o schimbare a modului în care este organizat actualul Legislativ? Cum a funcţionat Parlamentul României în decursul istoriei? Pornind de la aceste întrebări, „Adevărul“ a contactat mai mulţi istorici care au făcut o incursiune în trecutul parlamentarismului în România.

Senat, din vremea lui Cuza

Istoricul Dan Falcan se întoarce la originile bicameralismului românesc. Falcan rememorează că instituţia Senatului a fost introdusă în anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, până atunci existând doar Adunarea Deputaţilor. „Senatul a fost introdus după model francez, Alexandru Ioan Cuza fiind un mare admirator al lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, iar Franţa avea două camere“, explică Falcan. Istoricul a prezentat, succint, punctele forte ale sistemului bicameral, aşa cum a funcţionat de la începuturi şi până astăzi.

„Avantajul constă în faptul că o cameră poate greşi, dar două nu, este un dublu control. O lege trebui să treacă de Camera Deputaţilor, dar Senatul are ultimul cuvânt. Parlamentul bicameral a funcţionat întotdeauna mai bine. Este mult mai uşor de manipulat o singură cameră decât două, iar Senatul se păcăleşte mai greu întotdeauna. Sunt mai bune două filtre“, crede Falcan.

Sistemul românesc cu două camere a durat până în 1940, când are loc abdicarea controversatului rege Carol al II-lea. Între anii 1940-1946, România a funcţionat fără Parlament, din cauza războiului şi a dictaturii lui Antonescu. Apoi, odată cu venirea comuniştilor, „lumina de la Răsărit“ a adus o nouă schimbare.

„Prin legea electorală din 1946, comuniştii au desfiinţat Senatul. România a avut o singură cameră care s-a numit Adunarea Deputaţilor, între 1946 şi 1948, apoi şi-a schimbat denumirea în Marea Adunare Naţională, până în 1989. În perioada comunistă, alegerile erau o caricatură pentru că se ştia cine o să iasă“, îşi aduce aminte istoricul.

„Parlamentul era o adevărată elită“

Politologul Stelian Tănase vorbeşte cu gust amar despre perioada în care România a fost nevoită să treacă la sistemul unicameral. „Când s-a transformat în unicameral a fost o nenorocire. De-a lungul istoriei, cele două Camere, ca atribuţii, au fost foarte asemănătoare. Avantajul este că mai există încă o cameră superioară care mai ia la mână încă o dată legile. România, la tradiţia şi populaţia pe care le are, nu poate avea decât un Parlament bicameral. Băsescu şi-a însuşit unicameralul şi vrea o nouă Mare Adunare Naţională“, afirmă Tănase.

Politologul a comparat imaginea Parlamentului din perioada ante-comunistă şi momentul actual, când Legislativul şi-a pierdut din prestanţă, dar şi din atribuţii.

„Parlamentul era mai important decât astăzi. Era un Parlament mult mai influent, care putea să cheme Guvernul şi să-l ia la rost. Parlamentul era o adevărată elită, cu oameni mult mai pregătiţi, mai instruiţi. Senatorii candidau unde aveau moşii, unde erau cei mai influenţi oameni în regiunea lor, ceea ce le dădea o anumită pondere celor care ajungeau în Parlament. Din Senat făceau parte marii boieri, candidaţi din familii bune, nume cu greutate istorică. Formula era că cine fusese prim-ministru ajungea senator. După 1989, Parlamentul este doar o anexă Guvernului”, afirmă Stelian Tănase. 

Istoricul Manuel Stănescu a subliniat şi el importanţa Senatului din perioada interbelică. „Camera Superioară era Senatul, unde doar marile personalităţi ajungeau senatori. Avea mai multă putere şi influenţă decât Camera Deputaţilor. Senatul se bucura de mai multă încredere pentru că deţinea personalităţi, precum Nicolae Iorga“, spune Manuel Stănescu.

„Senatul, sfat al bătrânilor“

Istoricul Adrian Cioroianu a explicat cum a evoluat parlamentarismul românesc de la monarhie la republică. „În perioada lui Carol I, Senatul avea un rol ceva mai mare, era considerat un sfat al bătrânilor. Diferenţa dintre perioada actuală şi monarhie este că în timpul monarhiei, regele era arbitru, iar premierul organiza alegerile, pe când astăzi este invers. În perioada sistemului unicameral, deciziile erau luate de partid. Marea Adunare Naţională avea doar un rol decorativ“, spune Cioroianu.