Iordache: Parlamentul actual nu se mai poate reuni pentru a desemna o nouă conducere a AEP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul actual nu se mai poate reuni pentru a desemna o nouă conducere a Autorităţii Electorale Permanente, după arestarea preşedintei Ana Maria Pătru pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, a declarat, la RFI, preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD).

Întrebat la RFI dacă se mai poate reuni Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte al AEP, Florin Iordache a precizat:  „Sincer, nu, pentru că ne-ar trebui să avem 350 de oameni, jumătate plus unu din totalul deputaţilor şi senatorilor. În acest moment, e campanie electorală, colegii care candidează sunt în colegiile şi în judeţele lor, iar cei care nu mai candidează îşi caută un viitor loc de muncă şi de aceea e foarte greu să mai strângem acum 350 de oameni. Cu toate că ne preocupă şi aveam nevoie de o conducere normală şi la Autoritatea Electorală Permanentă, mă refer la preşedinte şi doi vicepreşedinţi, Parlamentul actual nu mai poate numi o nouă conducere", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, citat de News.ro.

Iordache a spus că, fără îndoială, contează faptul că alegerile parlamentare vor avea loc fără ca AEP să aibă un preşedinte în funcţie. „Gândiţi-vă că, până la urmă, softul şi repartizarea mandatelor sunt la Autoritatea Electorală Permanentă şi ne preocupă chestiunea aceasta, dar repet, nu reuşim să strângem în acest moment majoritatea în Parlament, pentru a numi o nouă conducere, dar cred că este o preocupare la toate partidele în acest moment să avem o conducere legitimă la Autoritate", afirmă social-democratul.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că i-a rugat pe cei doi preşedinţi ai Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Florin Iordache, să ”se gândească dacă mai este posibil să se reunească Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte la AEP”, după ce Ana Maria Pătru a demisionat de la şefia acestei instituţii. „Eu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte coordonarea şi organizarea acestor alegeri (...) Am discutat cu colegii mei şi cu conducerea Camerei şi cu domnul Călin Popescu Tăriceanu să se gândească dacă mai este posibil să se reunească Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte la AEP  sau să vedem cine va gestiona funcţia de preşedinte la această autoritate pentru că, pentru noi, au început să apară suspiciuni şi sper să fie complet nefondate”, a declarat Dragnea, întrebat cum vede ancheta DNA care o vizează pe Ana Maria Pătru. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două