Iordache: Gestul lui Ciorbea de a sesiza la CCR legea care împiedică persoanele cu probleme penale să fie miniştri, normal. Preşedinţia nu are de ce să fie agitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, vineri, când a ajuns la sediul CSM, că gestul Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu Legea 90/2001 este unul „normal“ şi „legal”, iar purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, nu are de ce să fie „agitată”.

Întrebat cum vede gestul Avocatului Poporului de a ataca la CCR Legea 90/2001, Iordache a spus că este un demers absolut normal. „Gestul Avocatului Poporului mi se pare un gest normal pentru că, din câte ştiu eu, dacă Avocatul Poporului, în legea care îl vizează, constată că există încălcări, este obligat să sesizeze Curtea Constituţională“, a declarat ministrul Justiţiei.

Florin Iordache a ţinut să precizeze că purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, nu are de ce să fie „agitată”. „În acelaşi timp, am văzut şi eu că purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale foarte agitată. Nu cred că are de ce să fie agitată, atât timp cât într-un stat de drept Avocatul Poporului constată că o lege este neconstituţională este un demers legal şi normal. Decizia pe care o va lua Curtea Constituţionslă şi apoi va fi transpusă în lege în Parlament trebuie respectată”, a afirmat social-democratul.

Întrebat în continuare dacă a citit argumentele Avocatului Poporului în acest demers, Florin Iordache a spus că “sunt nişte argumente legale”. „Din punctul meu de vedere sunt argumente legale. Eu aştept hotărârea şi decizia CCR şi aceea este decizia care apoi trebuie aplicată în lege”, a conchis ministrul Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG