Klaus Iohannis, întâlnire cu Regele Filip al Belgiei: Discuții despre situația din Orient și războiul din Ucraina

0
Publicat:

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a efectuat miercuri o vizită oficială în Belgia, unde s-a întâlnit cu Regele Filip al Belgienilor și a vizitat Centrul Belgian de Cercetare Nucleară (SCKCEN).

Klaus Iohannis în cadrul vizitei oficiale din Belgia. Foto Facebook Klaus Iohannis

În cadrul vizitei oficiale din Belgia, Klaus Iohannis a fost primit de Regele Filip al Belgienilor, a avut consultări politice cu Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, și a vizitat Centrul Belgian de Cercetări Nucleare (SCKCEN).    

Am fost onorat să-l reîntâlnesc pe Majestatea Sa Regele Filip al Belgienilor şi să împărtăşim opinii cu privire la prietenia strânsă dintre ţările noastre, România şi Belgia, cooperarea noastră excelentă, precum şi evoluţiile geo-strategice în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi al crizei din Orientul Mijlociu”, a declarat Iohannis, într-o postare pe platforma X.

Subiecte economice și privind securitatea

„Pe agenda convorbirilor se vor afla cooperarea politico-diplomatică și afacerile europene, în perspectiva deținerii de către Belgia a Președinției Consiliului UE, în primul semestru al anului 2024. De asemenea, vor fi abordate relațiile economice, intensificarea comerțului și a investițiilor, precum și colaborarea sectorială, în domenii de interes comun: securitatea energetică, cercetarea, sănătatea, educația și cooperarea culturală, urmând a fi abordată și situația comunității românești din Belgia”, anunța Administrația Prezidențială la începutul vizitei.

”În contextul actual de securitate, discuțiile se vor axa atât pe analizarea evoluțiilor războiului din Ucraina și continuarea măsurilor de sprijin, cât și a evoluțiilor îngrijorătoare din Orientul Mijlociu. Din această perspectivă, o atenție deosebită va fi acordată dezvoltării cooperării româno-belgiene în domeniul securității, inclusiv pentru consolidarea Flancului Estic al NATO și asigurarea unității de poziții europene și euroatlantice în abordarea conflictelor din vecinătatea Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Președintele Iohannis s-a întâlnit cu cercetătorii români din cadrul Centrului Belgian de Cercetare Nucleară

„Vizită importantă la Centrul Belgian de Cercetare Nucleară SCKCEN, lider în cercetarea nucleară europeană. Încântat să-l cunosc pe directorul general Peter Baeten şi pe cercetătorii români care lucrează aici, dezvoltă tehnologii nucleare sigure pentru energie, uz medical şi combaterea schimbărilor climatice”, a transmis Iohannis pe rețelele sale sociale.

În contextul vizitei, a fost semnat un Memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea reactorilor mici şi modulari rapizi, răciţi cu plumb (SMR-LFR) între instituţiile de profil din România şi Belgia, respectiv alte trei instituţii din Italia şi Statele Unite.

Între România și Belgia are loc o coordonare apropiată atât în plan bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și al NATO, iar în contextul războiului din Ucraina, cooperarea în domeniul apărării a cunoscut o dezvoltare deosebită, inclusiv prin prezența în România a unui contingent militar belgian, în scopul consolidării apărării pe Flancul Estic al NATO”, conform Administrației Prezidențiale.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”