Iohannis şi-a depus candidatura la BEC, cu peste două milioane de semnături: Am intrat în drum drept spre Preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Creştin Liberale, a strâns două milioane de semnături care să îi asigure intrarea în cursa pentru Cotroceni.

Iohannis a depus astăzi, în jurul orei 14.30,  la Biroul Electoral Central din Capitală, dosarul de candidatură la alegerile prezidenţiale. Pentru liderul PNL au fost strânse, într-o lună, aproximativ două milioane de semnături, anunţă Biroul de Presă al formaţiunii. 

Am intrat pe drumul drept spre Preşedinţia României. Mulţumesc celor peste 2.200.000 de alegători care au semnat, e un număr impresionant de semnături care s-au adunat în timp record. A venit vremea faptelor! Oamenii mă cunosc, sunt mai puţin un om al vorbelor şi  mai mult al faptelor. Vreau să candidez pentru a face mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie, pentru oameni, pentru România! Eu nu am în spate grupuri de interese, trusturi, ci echipa ACL şi alegătorii care au semnat pentru mine. Sper ca, pe parcursul campaniei, la cei două milioane să se adune mai mulţi. Sper să fie şi viziunea lor pentru o Românie puternică!”, a declarat Iohannis, la ieşirea de la BEC.

Blaga: Iohannis nu are nevoie să coboare în mocirlă

Liderul PDL Vasile Blaga spune despre Klaus Iohannis că este "un model care nu are nevoie să coboare în mocirlă, cum spune Băsescu sau în cocina cu porci, cum spune Ponta”.

”Klaus Iohannis este un model. El nu are nevoie să se manifeste ca Băsescu sau ca şi Ponta, nu are nevoie să înjure pentru a-şi sprijini punctele de vedere, nu are nevoie să coboare în mocirlă, cum spune Băsescu sau în cocina cu porci, cum spune Ponta. Este un om elegant, care spune ferm ceea ce are de spus”, a afirmat Vasile Blaga, sâmbătă, în discursul ţinut la Şcoala politică a femeilor ACL care a avut loc la Piteşti, transmite Mediafax.

Preşedintele PDL a adăugat că liderii ACL au lăsat orgoliile deoparte şi că PDL îl "sprijină necondiţionat" pe Iohannis, pentru că "nu poate lăsa la Cotroceni un om ca Victor Ponta". "Îl vedeţi (pe Victor Ponta - n.r.) numai în zilele astea: că e mincinos, ştie tot neamul. Mai nou, minte de două ori pe zi, ca să nu uite. Că e plagiator, ştie tot neamul. Că e laş, aţi văzut ce i-a făcut lui Tăriceanu acum o săptămână: l-a trimis pe fraierul de Tăriceanu să ceară suspendarea lui Băsescu şi când a văzut că poporul nu prea ar vrea, l-a lăsat în ofsaid. Deci nu avem nevoie să lăsăm un om iresponsabil să conducă România, pentru că despre asta e vorba”, a spus preşedintele PDL.

La rândul lui, Klaus Iohannis, prezent la Piteşti în cursul dimineţii, a criticat Guvernul şi a subliniat că doreşte o politică axată pe educaţie.

"Zi de zi apar la televizor oameni cu înalte funcţii în stat care se ceartă, care lansează diversiuni, atacuri împotriva competitorilor, în loc să se preocupe de problemele cu adevărat importante şi dureroase. Nu este suficient să faci cadou un microbuz în prag de alegeri pentru ca elevii din mediul rural să aibă în mod real acces la o educaţie de calitate iar părinţii să aibă cu ce-i creşte. Asta nu se cheamă că ai investit în copii. Trebuie să ne gândim cum ajutăm mamele, cum consolidăm familiile, cum creştem accesul la creşe şi grădiniţe şi să găsim soluţii pe care să le aplicăm pe termen lung", le-a spus Iohannis femeilor din ACL.

Prezidenţiabilul ACL l-a criticat şi pe premierul Victor Ponta, spunând că acesta a dezamăgit generaţia din care face parte şi i-a dezamăgit pe mulţi români.

"Îmi pare rău că un om tânăr care a avut şansa de a fi prim ministru în această ţară şi-a dezamăgit generaţia din care face parte şi i-a dezamăgit pe mulţi români. Mergeţi şi spuneţi-le oamenilor cu care vă întâlniţi că a venit vremea faptelor, că putem construi împreună o Românie în care proiectele sunt finalizate, reformele încheiate, instituţiile respectate, dar pentru asta este nevoie de un preşedinte care să dea o direcţie, care să ştie să fie şi mediator, şi integrator, dar şi ferm atunci când este nevoie. Eu voi fi un asemenea preşedinte", a mai spus Iohannis în discursul său. 

Până la ora actuală, doar Victor Ponta, preşedintele PSD şi principalul contracandidat al lui Iohannis şi-a mai depus candidatura la BEC. Ponta a anunţat că pentru el au semnat 2,5 milioane de români. De asemenea, candidata independentă Monica Macovei a anunţat că a strâns cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa prezidenţială. 


Citeşte şi: 

Cum stau candidaţii cu strângerea de semnături 

Ponta îşi lansează astăzi candidatura la alegerile prezidenţiale. În jurul Arenei Naţionale traficul este restricţionat

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele