Iohannis: România, în topul creşterii economice în UE; Dragnea: Atunci de ce vă opuneţi creşterii salariilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu ocazia aniversării a 25 de ani de parteneriat între Banca Mondială şi România, că ţara noastră este în topul creşterii economice în UE, cu un plus de 5,2% din PIB în primul semestru din 2016. În replică, liderul PSD Liviu Dragnea îl întreabă de ce, în aceste condiţii, se opune, împreună cu guvernul tehnocrat, creşterii salariilor din educaţie şi sănătate cu 15%.

”Parteneriatul dintre Grupul Băncii Mondiale şi România este expresia unei colaborări ample, pe diverse domenii socio-economice, şi, totodată, reflectă o evoluţie complexă a rolului Băncii Mondiale în agenda de reformă a României. Continuarea acestor reforme este esenţială, dacă ne dorim o dezvoltare sustenabilă şi o economie care produce prosperitate pentru cetăţeni”, a afirmat preşedintele Iohannis, în discursul rostit la aniversarea parteneriatului între Banca Mondială şi România.

Şeful statului a adăugat că, în prezent, indicatorii macroeconomici sunt favorabili, iar România este în topul creşterii economice în Uniunea Europeană, cu un plus de 5,2% din PIB în primul semestru al anului 2016.

”Klaus Iohannis s-a lăudat într-un discurs de astăzi dimineaţă cu creşterea economică făcută posibilă de guvernarea PSD. Cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, ne spune”, a scris preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

”Şi atunci, domnule Preşedinte, de ce vă opuneţi, împreună cu guvernul tehnocrat, creşterii salariilor din educaţie şi sănătate cu 15%?
Vreau să vă garantez ceva: vom susţine creşterea salariilor în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare, pentru că aşa aducem creşterea economică în buzunarul românilor”, a mai scris liderul social-democrat.

Deputaţii comisiilor reunite de muncă şi buget au aprobat, luni, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede mai multe majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, persoanele din învăţământ precum şi sporurile medicilor, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi reprezentantul Ministerului de Finanţe nu au fost de acord cu aceste majorări.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, luni seară, că majorările salariale adopate în Comisiile de muncă şi buget din Camera Depuţilor la Legea de adoptare a OUG 20/2016 au doar ”o miză electorală”, precizând că sunt doar ”pomeni electorale care sunt promise fără niciun fel de resurse bugetare”.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, la Adevărul Live, că măsurile adoptate de Parlament în ultimele luni legate de diferite creşteri salariale însumează peste 9 miliarde de lei, adică peste 1% din PIB, un impact bugetar care poate duce fie la creşterea deficitului, fie la reducerea investiţiilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA