Iohannis: Referendumul pe tema justiţiei l-am câştigat împreună cu românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi la Forumul Internaţional al Societăţii Civile că votul românilor de la alegerile europarlamentare şi referendum a transmis un mesaj proeuropean. Şeful statului a lăudat apoi şi organizaţiile societăţii civile pentru promovarea valorilor democratice şi rolul în „promovarea bunei guvernări”.

„Am avut alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul pe tema justiţiei pe care l-am convocat în România şi, dacă pot să spun aşa, pe care l-am câştigat împreună cu românii. Concluzia, după scrutinul din 26 mai, este una foarte simplă şi doresc să o împărtăşesc şi cu dumneavoastră: românii au spus ferm că îşi doresc un parcurs european pentru România, în ciuda încercărilor eşuate de a slăbi încrederea cetăţenilor în proiectul european.

Românii au dovedit, prin vot, că orice schimbare începe de la o aspiraţie şi de la înţelegerea modului în care funcţionează lumea de astăzi. Românii au transmis un mesaj clar, un mesaj proeuropean, au hotărât că locul României este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susţin şi cred în proiectul european, şi, pe scurt, au demonstrat că îşi doresc să se implice activ în apărarea statului de drept. Este un semn clar că spiritul civic a devenit şi mai prezent, lucru care nu poate fi decât în beneficiul societăţii româneşti şi care demonstrează forţa ei de regenerare.

În România, ca şi în alte state ale Uniunii Europene, cetăţenii au respins discursul antieuropean. Prin aceste alegeri, majoritatea cetăţenilor statelor membre au dovedit că înţeleg pericolele pe care le presupun curentele eurofobe, extremiste, naţionaliste şi populiste. Este un moment potrivit să continuăm să găsim soluţii pentru apărarea democraţiei, a statului de drept, a valorilor europene, iar aceste lucruri consider că sunt posibile prin educaţie”, a afirmat Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!