Iohannis: PSD e dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări  în domeniul securităţii, în sensul unui control politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Parlament, întrebat despre decizia majorităţii parlamentare de a înfiinţa o Comisie specială care să modifice legile securităţii naţionale, că este important ca acest demers să fie făcut în colaborare cu Preşedinţia, cu CSAT, cu Guvernul, Armata şi serviciile secrete.

“Este evident că securitatea naţională este o temă atât de importantă, încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie. De aceea, şi în Constituţie toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale, începând de la Preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi, bineţnţeles, la entităţile de specialitate - Armată, servicii şi aşa mai departe. În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi”, a afrimat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat cum vede înfiinţarea unei Comisii care să modifice legile securităţii naţionale.

În acest context, şeful statului a spus că, teoretic, sunt imaginabile două scenarii  - unul în care PSD este dornic “să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniu securităţii naţionale, în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu nimeni”, iar altul în care majoritatea parlamentară cooperează cu instituţiile din domeniu.

“În acest context, sunt imaginabile două scenarii – un secenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniu securităţii naţionale, în sensul unui control politic fără să colaboreze cu Preşedinţia, CSAT, Armata, serviciile. Acesta este un secenariu prost”, a spus el.

“Alt scenariu, o coaliţie responsabilă, care înţelege nevoia modernizării legislaţiei în domeniu securităţii naţionale se apucă să lucreze pe aceste teme foarte importante, colaborează cu preşedintele, cu CSAT, inclusiv cu reprezentanţii serviciilor vizate şi în final se obţine ceea ce ne dorim cu toţii: o legislaţie modernizată, europeană, o legislaţie care într-adevăr conduce la un cadru care permite o securitate naţională modernă, care permite să îi spunem cetăţeanului <<da, statul român este capabil şi are toate instrumentele şi legislaţia aferentă pentru a vă apăra aşa cum doriţi cu toţii>>”, a mai declarat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că îşi doreşte cel de al doilea scenariu şi are speranţa că acest scenariu de colaborare va deveni realitate.

Întrebat dacă Administraţia pezidenşială a fost contactată în legătură cu înfiinţarea acestei comisii, Iohannis a spus că până acum nu a fost nimeni contactat "Bănuiesc că,  după ce astăzi se înfiinţează comisia specială, se vor apuca să îşi noteze care sunt partenerii importnţi în aceste discuţii”, a adăugat Iohannis.

Plenul Parlamentului decide miercuri cu privire la înfiinţarea comisiei speciale care să modifice legile securităţii naţionale şi a comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ, conform deciziei Birourilor Permanente ale celor două Camere.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate