Iohannis: Nu există voinţă la nivel guvernamental pentru Autostrada Târgu Mureş–Iaşi–Ungheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la întâlnirea cu o delegaţie a asociaţiilor „Moldova Vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” şi „Pro Infrastructura”, că, în pofida susţinerii Comisiei Europene şi a disponibilităţii fondurilor europene, nu există voinţă la nivel guvernamental pentru Autostrada Târgu Mureş–Iaşi–Ungheni.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit joi, 25 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, o delegaţie formată din reprezentanţi ai asociaţiilor „Moldova Vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” şi „Pro Infrastructura”. În cadrul întâlnirii a fost abordată situaţia actuală a proiectului Autostrăzii Târgu Mureş–Iaşi–Ungheni, analizându-se posibile soluţii pentru deblocarea acestuia. Preşedintele României a reiterat susţinerea pentru acest proiect, precizând că este nevoie de responsabilitate şi de asumarea unor termene clare de către Guvern în vederea realizării acestei investiţii, care reprezintă o prioritate naţională. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că, în pofida susţinerii constante din partea Comisiei Europene şi a disponibilităţii fondurilor europene necesare, nu există voinţă la nivel guvernamental pentru materializarea proiectului", anunţă Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a afirmat că "Guvernul României a dovedit lipsă totală de implicare şi viziune în privinţa acestei investiţii, ca şi a tuturor celorlalte mari proiecte de infrastructură".

Referitor la realizarea tronsonului de autostradă Iaşi–Târgu Neamţ prin parteneriat public-privat,şeful statului a precizat că decizia este criticabilă atât la nivelul Comisiei Europene, cât şi la nivelul altor structuri de specialitate de la nivel european, pentru că dovedeşte o deprioritizare a investiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa implicării societăţii civile în a-i determina pe cei responsabili să acţioneze pentru concretizarea acestor proiecte esenţiale dezvoltării ţării.

La rândul lor, reprezentanţii celor trei asociaţii au reclamat dezinteresul autorităţilor în ceea ce priveşte construirea autostrăzii şi au subliniat efectele negative pe care lipsa Autostrăzii Târgu Mureş–Iaşi–Ungheni le are asupra Regiunii Nord-Est: migraţia masivă a forţei de muncă, diminuarea competitivităţii şi a nivelului investiţiilor. Realizarea autostrăzii ar contribui semnificativ la reducerea decalajelor dintre regiunile ţării, atragerea de investiţii străine directe, crearea de conexiuni rapide şi de noi locuri de muncă.

Reprezentanţii celor trei asociaţii i-au înmânat Preşedintelui României un memoriu cu privire la autostrăzile Moldovei, document care cuprinde parcursul acţiunilor societăţii civile, corespondenţa cu autorităţile responsabile, dar şi aspecte de ordin istoric, tehnic, economic, geostrategic şi social.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie