Iohannis, mesaj de ziua Independenței SUA: Recunoștința noastră se îndreaptă către trupele americane din România

0
Publicat:

Președintele României a transmis, marți, 4 iulie, un mesaj Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenței. Iohannis a transmis că recunoștința României se îndreaptă către trupele americane aflate pe teritoriul țării.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„La mulţi ani prietenilor şi aliaţilor noştri americani de Ziua Independenţei! Prietenia noastră de lungă durată este reconfirmată de Parteneriatul Strategic solid şi vibrant, bazat pe angajamentul nostru comun faţă de valorile democratice. Recunoştinţa noastră se îndreaptă către trupele americane din România pentru contribuţia lor la securitatea euroatlantică", a transmis Klaus Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

De asemenea, premierul României a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite în care precizează că parteneriatul pe care România îl are cu țara de peste ocean reprezintă un reper esențial pentru ambele state.

„Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este un fundament al politicii noastre externe și expresia unui angajament comun pentru valorile democratice ce constituie un reper esențial pentru națiunile noastre și parteneriatul transatlantic. La mulți ani, Statelor Unite ale Americii!”, este mesajul publicat atât pe pagina de Facebook, dar și pe cea de Twitter, a șefului Guvernului.

Săptămâna trecută, la evenimentul organizat de Ambasada SUA în România, Klaus Iohannis a atras atenția asupra ridicării vizelor pentru SUA, subliniind că România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului comun de includere a României în Programul Visa Waiver.

„Cooperarea noastră strategică se bazează și pe dezvoltarea continuă a relațiilor interumane. În acest scop, România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului nostru comun de includere a țării noastre în Programul Visa Waiver”, a spus președintele la evenimentul organizat la Ambasada SUA, de Ziua Independenței. 

Președintele salutat și decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanțial. „Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securității, al cooperării economice, al securității energetice și al rezilienței democratice. Este viziunea pe care România o împărtășește și pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar și la nivelul Uniunii Europene, al NATO și în dialogul în plan regional. Marea Neagră poate și trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa și Asia Centrală, devenind un spațiu al securității și al prosperității pentru statele riverane și nu numai”, a mai spus președintele României.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG