Iohannis, mesaj către primari: „Dezbaterea despre descentralizare trebuie reluată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj către Adunarea Generală  a Asociaţiei Comunelor din România. El subliniază că dezbaterea referitoare la regionalizare şi descentralizare trebuie reluată şi îi invită pe edili la dialog.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj către primari, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

„Ştiu ce înseamnă să fii primar. Indiferent că este vorba despre o comună, un oraş sau un municipiu, eşti responsabil, practic, de destinul unei comunităţi. Ştiu ce înseamnă să gestionezi viaţa de zi cu zi a oamenilor care trăiesc acolo, ce dificultăţi şi tipuri de probleme există la nivel local. M-am confruntat cu ele şi de fiecare dată am încercat să găsesc soluţiile corecte şi eficiente, la fel cum sunt convins că faceţi şi dumneavoastră. Dacă ar fi să găsesc un singur atribut care ar trebui să îi caracterizeze pe primari în general, pe cei de comune în particular, acela ar fi grija faţă de oameni“, se arată în mesajul preşedintelui.

El vorbeşte despre nevoia de reformare a instituţiilor politice, dar şi despre pachetul legislativ referitor la sistemul electoral, respectiv la finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

„Această etapă înseamnă, pe de o parte, o reformare a instituţiilor politice, iar pe de altă parte de o schimbare de mentalitate şi atitudine. Aşteptarea la toate nivelurile este pentru mai multă responsabilitate, mai multă integritate şi mai multă transparenţă în exerciţiul funcţiilor publice şi în politică în general. Pentru asta avem în primul rând nevoie de reguli clare şi durabile cu privire la sistemul electoral, la finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Şi, în al doilea rând, de un alt mod de a face politică, mai puţin centrat pe conflicte politice sau personale şi mai orientat spre rezolvarea problemelor. Dumneavoastră veţi fi parte a acestui proces. Am toată încrederea că fiind, la modul propriu, cel mai aproape de cetăţean, veţi fi primii care răspund acestor aşteptări“, spune Iohannis.

De asemenea, el îi invită pe edili la dialog pe tema descentralizării şi regionalizării. „Proiectul de descentralizare şi regionalizare trebuie să reprezinte o nouă viziune asupra statului român şi organizării administrativ-teritoriale, având ca scop reducerea decalajelor şi dezvoltarea. Aceasta este o dezbatere la care dumneavoastră, ca reprezentanţi ai autorităţilor locale, va trebui să luaţi parte activ“, mai spune Iohannis.

Citeşte şi:

Cazul László Borbély: Klaus Iohannis le mai dă o şansă parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un nou apel către deputaţi şi senatori, prin care le atrage atenţia că tolerarea corupţilor îi va împiedica să se bucure de încrederea românilor.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online