Iohannis, la întâlnirea cu diaspora: Suntem într-un război cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis vineri simpatizanţilor din diaspora că PNL este într-un război cu PSD, casre a ajuns la putere promiţând să curgă lapte şi miere,dar nu au făcut nimic în acest sens, dar ”au început să pună în practică programul lor real, de demontare a statului de drept în România, demontarea sistemelor publice mari prin înşurubarea pilelor, cunoştinţelor şi a tuturor neamurilor în poziţii de frunte”.

”Vreau însă să vă spun câteva lucruri care probabil vă sunt utile când vă întâlniţi cu românii şi vă întreabă „Cum e? Ce e acolo?”. Suntem, şi o spun cu tristeţea de rigoare, într-un război. Suntem într-un război cu PSD şi vă explic cum am ajuns noi, fiindcă mă consider, electoral şi doctrinar, încă liberal, chiar dacă formal Preşedintele nu poate să fie membrul unui partid. Dar, credeţi-mă, nu am absolut deloc de gând să reneg originile mele partinice. Şi nu o să fiu niciodată altceva decât tot un liberal. În 2016, în decembrie, poate vă amintiţi, tot cu tristeţe am avut alegeri pe care noi le-am pierdut ruşinos şi PSD le-a câştigat cu un scor extraordinar, total neaşteptat. Explicaţia a fost şi este relativ simplă: noi am făcut prea puţin, ei au făcut foarte mult. Le-au promis românilor că vor curge lapte şi miere, că vor coborî luna de pe cer şi că vor face toate minunile posibile. Românii de bună-credinţă, în bună parte, au luat aceste lucruri de bune. Noi, de partea noastră, nu am făcut nicio contra-ofertă. Niciuna, nu că nu am făcut una mai bună. Ghinion! Dar, aşa a fost şi trebuie să recunoaştem aceste lucruri, altfel nu putem să le corectăm. În fine, pesediştii au ajuns la putere şi nu că s-au străduit să curgă lapte şi miere, au început să pună în practică programul lor real, de demontare a statului de drept în România, demontarea sistemelor publice mari prin înşurubarea pilelor, cunoştinţelor şi a tuturor neamurilor în poziţii de frunte. Lucru care, în final, nu doar la figurat, a dus la un atac asupra românilor”, le-a spus Iohannis simpatizanţilor din diaspora, la întâlnirea desfăşurată la sediul Partidului Popular European.

Preşedintele a amintit că el şi liberalii au început şi au câştigat până acum trei bătălii: europarlamentarele, referendumul şi recent, cu mare bucurie, contrar tuturor aşteptărilor, moţiunea de cenzură şi crmează prezidenţialele, urmează localele şi urmează parlamentarele.

”Acum, pentru prezidenţiale, emoţiile sunt mari, implicarea este puternică şi vă mulţumesc pentru asta! Şi vă rog să nu greşim! Cu toţii aţi văzut nenumărate sondaje. Şi pare aşa, ceva uşor, fluierând. Doar că singura metodă prin care poţi rata nişte alegeri este crezând că le-ai câştigat înainte să le câştigi. Asta a fost una dintre greşelile pe care le-am făcut, din păcate, în decembrie 2016. Nu am crezut atunci că le vom câştiga, dar nimeni nu şi-a imaginat că vom ajunge aşa de jos. Iar ceilalţi, prin contrast, atât de sus. Acum nu avem decât să punem umărul şi să întoarcem acest scor în favoarea noastră. Aşa că eu nu am deloc de gând să o las moale cu campania. Dimpotrivă, o să fac campanie cât pot de mult”,a afirmat preşedintele, adăugând: ”Trebuie să mergem împreună mai departe fiindcă doar aşa avem şanse împotriva colosului PSD, că încă este un colos PSD-ul, să nu ne facem iluzii”.

El le-a spus celor din diaspora că trebuie să lucreze împreună, ceea ce nu înseamnă că aşteaptă de la ei să vină şi să se facă funcţionari într-un minister şi să lucreze ”ceva hârtii”.

”Eu vă rog să lucraţi idei, lucraţi idei, construiţi proiecte pentru românii din Diaspora, redaţi-le încrederea în politicienii de bună-credinţă, fiindcă nu sunt toţi o apă şi-un pământ”, a explicat preşedintele.

”Eu sunt foarte realist, ştiu că mulţi dintre voi v-aţi făcut un rost acolo unde staţi, în Bruxelles, în Germania, în Anglia, în Italia, în Spania, în America, în Canada, de unde veniţi. Dar sunt convins că nu toţi românii sunt fericiţi că stau afară. Mulţi dintre ei chiar îşi doresc să revină şi pe ei să nu îi descurajaţi, ci să-i încurajaţi, fiindcă o Românie fără români nu se poate construi. Dacă toată lumea pleacă afară, atunci cine rămâne? Ştiţi foarte bine: pesediştii. Or asta nu cred că poate să îşi dorească un român de bună-credinţă. Şi să ştiţi că aşteptări şi speranţe au şi românii care nu sunt neapărat în PNL, sau în PSD, sau în alte formaţiuni. Majoritatea românilor nu sunt în niciun partid, fiţi conştienţi de asta. Aşa că dacă vorbiţi în numele Partidului Naţional Liberal cu ei, explicaţi-le şi ce va face PNL cu România, dar explicaţi-le şi ce vor face românii cu România. România fără români nu funcţionează”, a conchis Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie