Iohannis, în conferința cu Stoltenberg: Avem nevoie de un NATO puternic și solidar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României a declarat în timpul declarațiilor de presă comune cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că este nevoie de un „NATO puternic și solidar”, așteptând ca ministeriala NATO din aceste zile să confirme acest obiectiv.

Primirea Secretarului General al NATO la Palatul Cotroceni FOTO: Presidency

„Îi mulţumesc domnului secretar general pentru efortul său de coordonare a modernizării NATO, pentru a putea răspunde tuturor ameninţărilor şi provocărilor. Implementarea conceptului strategic va conduce la un rol sporit pentru alianța noastră, de care depinde nu doar securitatea spațiului euro-atlantic cât și stabilitatea ordinii internaționale bazată pe reguli și principii. Acțiunile Rusiei reprezintă o încercare deliberată de a submina și distruge această ordine. De modul în care alegem să răspundem acestei provocări va depinde în mare măsură cum va arăta viitorul lumii noastre de aceea avem nevoie mai mult ca oricând de un NATO puternic și solidar și mă aștept ca reuniunea ministerială care începe mâine să reconfirme acest obiectiv. Mult succes la lucrările ministeriale de Externe și în toate acțiunile”, a declarat președintele României în timpul declarațiilor de presă comune alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Cei doi oficiali au evaluat situația de securitate a spațiul euroatlantic generată de izbucnirea războiului din Ucraina, precizând că acest subiect se află și pe agenda ministerialei NATO.

„ Am evaluat astăzi împreună situaţia de securitate a spaţiului euroatlantic generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent asupra Flancului Estic şi a zonei Mării Negre. Mâine va începe, la Bucureşti, cea dintâi Reuniune a Miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO găzduită de România. Aceasta este, totodată, şi prima reuniune Aliată de nivel înalt găzduită la Bucureşti, după Summitul NATO din 2008. O reuniune importantă, pe agenda căreia se vor regăsi şi temele abordate în dialogul nostru de astăzi. Am subliniat, în discuţiile cu domnul secretar general, necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul istoric de la Madrid din acest an. Reuniunea miniştrilor de externe este un important reper în acest proces şi în pregătirea Summitului din 2023, care va avea loc în Lituania, la Vilnius”, a declarat președintele la începutul declarațiilor de presă.

Klaus Iohannis împreună cu secretarul general al NATO au remarcat progresele pe care le-a reușit alianța în cele 10 luni de la ultima vizită a șefului NATO în România. 

”Aceste progrese se reflectă într-o postură semnificativ întărită a NATO pe Flancul Estic, inclusiv în țara noastră și în regiunea Mării Negre. Astfel, din luna februarie și până în prezent, NATO și aliații noștri au desfășurat efective importante în România, cu rol de descurajare, reasigurare și apărare, astfel încât, în prezent, găzduim aproximativ 5.000 de militari aliați. Grupul de luptă NATO din România se află în plin proces de dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește elementele care să îi permită creșterea la nivel de brigadă. Vom continua să ne coordonăm îndeaproape cu Franța, care este națiune-cadru, alături de Olanda, Belgia și Luxemburg, pentru a atinge capacitatea operațională deplină a acestei structuri cât mai curând. Am arătat, în acest context, că România acționează pentru îndeplinirea propriilor obligații ca națiune – gazdă”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a ținut să mulțumească tututor membrilor alianței pentru „solidaritatea demonstrată în toată această perioadă, inclusiv Statelor Unite ale Americii, partenerul nostru strategic”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux