Iohannis: În 1989, românii au cerut în stradă „Jos comunismul!”. Azi se aude iar acest strigăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă într-un mesaj postat pe Facebook la 28 de ani de la Revoluţie, că în 1989, românii au cerut în stradă „Jos comunismul!”, iar zi se aude iar acest strigăt, în opinia sa acesta fiind „semnalul dat politicienilor care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului“.

„În 1989, românii au cerut în stradă „Jos comunismul!”. Astăzi se aude din nou acest strigăt. Este semnalul hotărât dat acelor politicieni care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului. Apărarea idealurilor Revoluţiei Române înseamnă apărarea instituţiilor statului de drept, apărarea valorilor libertăţii şi democraţiei, precum şi respectul pentru cetăţean“, scrie şeful statului.

Klaus Iohannis afirmă că la 28 de ani de la Revoluţia Română, gândul său se îndreaptă către românii care s-au opus în stradă dictaturii şi au luptat pentru libertate şi democraţie.

„Ei sunt eroii care au făcut posibil, prin sacrificiul şi curajul lor, miracolul eliberator care va rămâne pentru totdeauna în cărţile de istorie. Am aşteptat prea mult ca adevărul să iasă la iveală. Investigaţiile din Dosarul Revoluţiei trebuie finalizate, iar crimele şi abuzurile din decembrie 1989 pedepsite pentru ca victimelor să li se facă, în sfârşit, dreptate", arată preşedintele Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”