Iohannis îi bate obrazul lui Dorneanu:  Primul actor care respectă Constituţia ar trebui să fie chiar CCR. Un judecător al Curţii nu poate depăşi 9 ani de mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, marţi, faptul că o parte din judecătorii Curţii Constituţionale nu par a respecta legislaţia în vigoare şi chiar deciziile CCR, fiind ridicată problema judecătorului Petre Lăzăroiu, al cărui mandat de 9 ani s-ar fi terminat din 4 mai, dar şeful CCR, Valer Dorneanu, nu l-a înştiinţat pe preşedinte de acest fapt, pentru a pregăti un nouă nominalizare.

„Un judecător nu poate depăşi 9 ani“, a declarat Klaus Iohannis, referitor la cazul judecătorului Petre Lăzăroiu, magistrat care ar fi trebuit să-şi încheie mandatul de la CCR.  „Da, consider că este o problemă şi nu e deloc una simplă. Într-adevăr lumea se aşteaptă că primul actor care respectă Constituţia să fie chiar CCR. Şi aflăm în ultima vreme că există îndoieli. Că un judecător e de zece ani acolo, deşi mandatul e de doar 9 ani. Prin tolerarea acestor mandate mai lungi, CCR s-a pus singură în situaţia de a-i fi chestionată respectarea supremaţiei Constituţiei“, a continuat şeful statului.  

Klaus Iohannis a venit şi cu precizări pe această temă. „Vreau să fac o precizare. În cazul în care mandatul unui judecător constituţional se termină, acest lucru se constată de preşedintele Curţii, nu de preşedintele României. Preşedintele României nu are nicio atribuţie practică în a constata vacanţa unui mandat. De această dată CCR trebuie să analizeze cu maximă răspundere pentru a nu rămâne o îndoială în care planează o astfel de suspiciune. Eu voi respecta Constituţia indiferent de ce se întâmplă. În consecinţă este evident că cine trebuie să lămurească aceste probleme sunt chiar cei care le-au creat“, a mai spus şeful statului 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?