Iohannis i-a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostul ministru Valerian Vreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 28 iulie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Vreme Valerian, fost ministru al comunicaţiilor şi societăţii informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal şi art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

DNA i-a trimis miercuri procurorului general referatul prin care solicita sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme, suspectat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

Procurorii DNA susţin că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

Conform sursei citate, prejudiciul cauzat Ministerului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în acest caz este de 11.291.793,99 euro, constituit un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată