Iohannis: Expertiza internațională contribuie cert la creșterea eficienței autorităților publice

0
Publicat:

Iohannis a transmis un mesaj în deschiderea evenimentului de aniversare a 30 de ani de parteneriat între Grupul Bănci Mondiale și România. Președintele a subliniat că România s-a schimbat semnificativ în ultimele trei decenii.

Mesajul lui Iohannis la 30 de ani de colaborare între Banca Mondială și România Foto: Presidency

Astăzi marcăm împlinirea a trei decenii de prezență a Băncii Mondiale în România. Încă de la începutul acestui parteneriat, Banca Mondială a avut o poziție privilegiată în legătură cu obiectivele de consolidare instituțională și de convergență economică a țării noastre cu economiile mai avansate. Dezideratul a fost și este acela de a dezvolta România și de a crește calitatea vieții cetățenilor. Colaborarea cu Banca Mondială a început cu 50 de ani în urmă, atunci când România a aderat și la Fondul Monetar Internațional și la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare”, susține președintele în mesajul său prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, potrivit Administrației Prezidențiale.

Președintele susține că tranziția la economia de piață, împreună cu accesul la noile resurse au condus la „dezvoltarea unui sector privat competitiv și la creșterea productivității în economie”. Potrivit șefului statului, etapele succesive de reformă și schimbare instituțională au generat și restructurarea sectorului public, precum și îmbunătățirea serviciilor sociale și a politicilor dedicate grupurilor sociale vulnerabile.

„Astăzi, obiective precum asigurarea de oportunități și șanse egale sau creșterea competitivității în sectorul privat necesită soluții adecvate gestionării efectelor pandemiei și ale crizei umanitare generate de războiul din Ucraina. În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Banca Mondială este deja partenerul României în privința unor obiective precum creșterea calității guvernanței publice, eficiența politicilor fiscale, protecția socială și reforma sistemelor publice – pensii, educație, sănătate, justiție”, susține Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că „în ciuda creșterii economice și a perspectivelor favorabile, ne confruntăm cu o serie de probleme structurale acumulate de-a lungul anilor și cu adâncirea decalajelor de dezvoltare regională”. Iohannis susține că vulnerabilitățile economice și sociale s-au accentuat, pe fondul actual al inflației accelerate, al crizei energetice și al războiului din Ucraina.

„Reforma marilor sisteme publice ar trebui să urmărească atât creșterea calității și accesului la servicii esențiale, cât și revenirea la principiile sustenabilității și predictibilității în planul finanțelor publice și pentru mediul de afaceri. În această privință, fondurile europene trebuie să fie prioritatea cheie pentru toate autoritățile publice centrale și locale. Este evident că putem consolida încrederea investitorilor doar prin îmbunătățirea calității instituționale a mediului nostru de afaceri. Acesta înseamnă protejarea proprietății, reducerea birocrației și o administrație publică mai eficientă. Este singura cale de a susține investițiile private și de a stimula actorii economici eficienți, care așteaptă dintotdeauna o relație corectă între stat și economie”, susține șeful statului.

Președintele a precizat că România a fost susținută de partenerii internaționali, dintre care „Banca Mondială se distinge în mod semnificativ, prin finanțare și asistență specializată”.

„Expertiza internațională contribuie cert la creșterea eficienței autorităților publice, însă nu are cum și nici nu trebuie să se substituie eforturilor naționale. Noi înșine avem responsabilitatea să valorificăm toate aceste oportunități de colaborare. Mulțumesc echipei Băncii Mondiale pentru implicarea de-a lungul celor trei decenii în România! Am certitudinea că următorii ani vor consolida și mai bine colaborarea noastră”, a încheiat șeful statului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică