Iohannis, după întâlnirea cu premierul Orban: O nouă lege a pensiilor ar fi utilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu premierul Ludovic Orban, cu vicepremierul Raluca Turcan, dar şi cu miniştrii Muncii, Mediului şi Tineretului şi Sportului, pentru a discuta despre măsurile ”absolut necesare” care trebuie luate. La final, şeful statului a vorbit despre o nouă lege a pensiilor.

„O nouă lege a pensiilor ar fi utilă în condiţiile în care foarte mulţi pensionari şi conducători de instituţii publice semnalează inegalităţi şi inechităţi, dar asta este o chestiune care nu se rezolvă nici într-o lună, nici în două. Guvernul Orban va face o analiză atentă“, a spus Klaus Iohannis. 

La întâlnirea de la Cotroceni au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, Tineretului şi Sportului, Marian Ionuţ Stroe, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Întrebat, miercuri seară, ce va discuta cu şeful statului, Ludovic Orban a precizat: ”Analiza obişnuită a situaţiei pe care am găsit-o, a planului pe termen lung şi stabilirea măsurilor imediate absolut necesare”.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai avut astfel de întâlniri cu reprezentanţi ai Executivului, iar Ludovic Orban a anunţat că întrunirile de lucru vor fi periodice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!