Iohannis, despre pregătirea Centenarului Marii Uniri: Ne pricepem foarte bine la organizat manifestări festive şi nu am niciun fel de emoţie în această privinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Mărăşti, în judeţul Vrancea, întrebat despre pregătirea Centenarului Marii Uniri, că românii se pricep ”foarte bine la organizat manifestări festive” şi că nu are ”niciun fel de emoţie în această privinţă”, susţinând că ar fi fost totuşi ”frumos” dacă ”am fi avut proiecte mari cu care să arătăm că într-adevăr în aceşti o sută de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită” prin autostrăzi

Şeful statului, prezent la Mausoleul de la Mărăşti, a fost întrebat de jurnalişti despre proiectul de ţară, el spunând ”s-au făcut câţiva paşi” şi că speră ca până la sfârşitul acestui an aă existe ”o primă formă”.

”Stăm destul de bine, chiar săptămâna trecută a avut loc o nouă sesiune, s-au făcut câţiva paşi şi speranţa mea este să reuşim să ne mişcăm ca până la sfârşitul acestui an să avem o primă formă cu care, pe urmă, să intrăm în anul centenarului”, a spus Iohannis.

De asemenea, întrebat dacă autorităţile locale şi centrale sunt pregătite pentru organizarea Centenarului Marii Uniri, preşedintele a spus: ”Să ştiţi că nu e niciun fel de problemă faptul că acum nu este nimic pregătit, ne pricepem totuşi foarte bine la organizat manifestări festive şi nu am niciun fel de emoţie în această privinţă. Sigur, ar fi fost frumos dacă am fi avut proiecte mari, cu care să arătăm că, într-adevăr, în aceşti o sută de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită. Puteam să avem, dacă am fi lucrat un pic mai intens în ultimii 10-15 ani, de exemplu autostrăzi care leagă provinciile istorice. Nu avem, dar sper să reuşim în deceniile care urmează să facem acest lucru. Important este ca în 2018 să nu ne îndreptăm privirea numai spre trecut, chit că este foarte important, ci să ne uităm şi spre viitor şi să venim cu câteva planuri pentru următoarea sută de ani”.

Întrebat, totodată, dacă idealurile pentru care s-a murit în urmă o sută de ani mai sunt respectate de actuala clasă politică, şeful statului a declarat că este ”optimist din fire” şi că, din pucntul său de vedere, ”mare parte din clasa politică sunt oameni serioşi şi respectă aceste idealuri”.

Iohannis a mai spus că pe 6 august va fi prezent şi la manifestările de la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde se vor comemora 100 de ani de la victoria trupelor române în primul război mondial.

”Vă confirm, în premieră, că voi fi prezent la manifestările de la Mărăşeşti”, a precizat Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG