Iohannis, de Ziua Veteranilor: „În această perioadă, înţelegem cu atât mai bine rolul esenţial al veteranilor de război în apărarea ţării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, că în această perioadă, când suntem martorii unui război la graniţele noastre, înţelegem cu atât mai bine rolul esenţial al veteranilor în apărarea ţării şi asigurarea securităţii României.

„De Ziua Veteranilor de Război, pe care o sărbătorim astăzi, gândurile noastre se îndreaptă, cu apreciere şi recunoştinţă, către toţi cei care au apărat independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale României. Sacrificiile şi devotamentul veteranilor de război sunt cea mai nobilă manifestare a dragostei de ţară, a onoarei şi demnităţii naţiunii noastre. Tăria lor de caracter ne inspiră şi ne insuflă puterea de a înfrunta orice provocări viitoare”, a transmis preşedintele. 

Klaus Iohannis arată că, „în timpul marilor conflagraţii mondiale, dârzenia şi curajul cu care au luptat veteranii noştri au dovedit relevanţa strategică a ţării noastre în dinamica internaţională şi au făcut posibile realizări politice, pavând drumul spre dezvoltarea României de astăzi, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene”. 

„În această perioadă, când suntem martorii unui război nedrept şi ilegal la graniţele noastre, înţelegem cu atât mai bine rolul esenţial al veteranilor de război în apărarea ţării şi asigurarea securităţii României. Prezenţa a aproape 4.000 de militari aliaţi pe teritoriul ţării noastre, alături de forţele armate române, constituie cea mai bună dovadă a solidarităţii şi unităţii NATO, precum şi a apartenenţei la aceleaşi valori democratice. Militarii români, ghidaţi de exemplul înaintaşilor, au avut şi continuă să aibă o contribuţie crucială la apărarea şi consolidarea acestor valori care ne definesc”, a punctat şeful statului. 

Preşedintele Iohannis le-a transmis veteranilor că românii îi admiră şi le sunt recunoscători „pentru curajul, devotamentul şi sacrificiul” de care au dat dovadă în condiţiile grele ale câmpului de luptă. „Reprezentaţi veritabile exemple demne de urmat şi vă îndemn să cultivaţi în rândul tinerelor generaţii principiile care v-au ghidat mereu în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate. Eroismul şi patriotismul dumneavoastră sunt repere esenţiale pentru tinerii care conştientizează astfel că libertatea trebuie întotdeauna preţuită şi protejată. Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi realizat sub culorile drapelului naţional şi vă doresc multă sănătate!”, a conchis preşedintele României. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux