Iohannis, de Ziua Independenței Naționale: Nu trebuie să uităm curajul și sacrificiul celor cărora le datorăm existența ca națiune independentă

0
Publicat:

Președintele României susține, cu ocazia Zilei Independenței Naționale, că declararea independenței României a reprezentat un moment decisiv care a conturat evoluțiile politice, economice, culturale și sociale care au marcat dezvoltarea națiunii noastre.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Ziua Independenței Naționale cinstește curajul poporului român și ambiția elitelor vremii care, cu dăruire și patriotism, dând dovadă de mare abilitate politică, au știut să fructifice contextul internațional pentru a transforma în realitate un ideal”, a transmis Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului susține că proclamarea independenței, în urmă cu 146 de ani, a fost „gestul hotărâtor care a deschis calea către desăvârșirea unității naționale, modernizarea statului român și intrarea țării noastre în procesul european de construire a națiunilor”. 

„Rememorarea evenimentelor definitorii ale națiunii române – Unirea de la 1859, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918 – reprezintă o reafirmare a legăturii indestructibile dintre trecut și prezent și un permanent îndemn de a face mereu alegerea corectă pentru parcursul României, care este fără echivoc pro-european. Pentru modernitate și dezvoltare, istoria ne-a arătat că nimic nu a fost obținut ușor și că a fost mereu nevoie de responsabilitate și eroism”, a precizat șeful statului român.

Klaus Iohannis a punctat că România va rămâne neclintită în angajamentul său față de democrație, față de drepturile și libertățile omului: „Le rămânem pe deplin recunoscători înaintașilor noștri pentru această moștenire, pe care trebuie să o prețuim și să o apărăm fiecare dintre noi”.

Ciucă: Avem nevoie să ne inspiră din faptele înaintașilor

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că cetățenii români au nevoie, mai mult ca oricând, să se inspire din faptele înaintașilor, din curajul și determinarea lor și să apere „cu toată energia, pacea, democrația și libertatea”.

„Marcăm astăzi Ziua Independenţei Naţionale a României şi, totodată, Ziua Regalităţii, onorând, pe această cale, jertfele Armatei României, determinarea întregii societăţi româneşti pentru a înfăptui acest deziderat naţional, dar şi rolul major pe care l-a avut instituţia monarhică în cadrul procesului de edificare a statului român. În urmă cu 146 de ani, domnitorul Carol I a semnat Declaraţia de Independenţă ce fusese adoptată cu o zi înainte de către Parlamentul României care reprezenta atât împlinirea unui ideal, cât şi o condiţie absolut necesară pentru ca tânărul stat român să facă saltul spre modernitate. Câştigată pe câmpul de luptă de către soldaţii români care au arătat, prin vitejie şi jertfe, că România merită să se alăture naţiunilor libere ale lumii, independenţa de stat a deschis calea pentru societatea românească spre noi oportunităţi, spre noi idealuri de înfăptuit", spune premierul Ciucă, potrivit Agerpres.

Premierul a precizat că modernizarea statului român, dezvoltarea economiei și consolidarea instituțională au fost rezultate direct ale obținerii independenței „iar egalitatea a fost parte activă a acestor transformări”.

Totodată, Nicolae Ciucă susține că printr-o înaltă ținută morală, prin implicare și prin atașamentul față de România și de poporul său, regalitatea a lăsat „o prețioasă moștenire” și a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii și devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei națiuni.

„Avem datoria de a transmite mai departe această lecţie puternică a istoriei şi învăţămintele pe care ziua de 10 mai ni le oferă cu generozitate, aşa cum trebuie să insuflăm tinerei generaţii sentimente de profundă recunoştinţă şi de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Totodată, este important să evocăm personalităţile remarcabile ale marilor oameni de stat din acele momente hotărâtoare pentru evoluţia ţării noastre", adaugă Nicolae Ciucă, potrivit sursei citate.

Șeful Guvernului a precizat că România are nevoie în prezent, la fel ca atunci, de „ unitatea şi eforturile conjugate ale clasei politice, societăţii civile, mediului academic, de inspiraţia şi determinarea tuturor cetăţenilor săi pentru ca, din idealurile prezentului şi din raportarea consecventă la valorile şi principiile democratice care ne definesc, să construim un viitor mai bun.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie