Iohannis „condamnă ferm“ adoptarea rectificării bugetare de către Guvern, fără avizul CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvern fără avizul CSAT, se precizează într-un comunicat de presă al Administraţiei prezidenţiale. Şeful statului subliniază că este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condiţiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Şeful statului a reacţionat la scurt timp după ce a fost făcut anunţul privind adoptarea rectificării bugetare de către Guvern, chiar şi fără avizul CSAT. Klaus Iohannis a „condamnat ferm“ demersul PSD-ALDE. 

De asemenea, Iohannis a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă pentru rectificare, aceasta fiind singura care poate ataca la CCR. 

Redăm comunicatul Administraţiei Prezidenţiale: 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul condus de Prim-ministrul Viorica Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condiţiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Guvernul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia.

Preşedintele Klaus Iohannis avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore. Responsabili pentru situaţia complicată în care este împinsă ţara noastră sunt atât membrii foarte slab pregătiţi ai Guvernului, cât şi partidele politice care susţin în continuare cel mai incompetent guvern din ultimii 30 de ani.

Preşedintele României consideră că această rectificare bugetară este una necesară şi, tocmai de aceea, şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a discuta cu Guvernul şi a găsi soluţiile potrivite.

Şedinţa CSAT care a avut loc marţi, 4 septembrie a.c., s-ar fi putut încheia cu un aviz negativ, însă Preşedintele Klaus Iohannis a considerat că singura cale de a ieşi din acest impas, în beneficiul României, este dialogul instituţional. Acestei invitaţii la colaborare loială în interesul public, Guvernul îi răspunde prin obtuzitate politică, preferând să întreţină un conflict, care îi afectează direct pe cetăţeni.

Din păcate, nu este prima dată când Guvernul şi Prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu Preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român.

Decizia Prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, Preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă.

În acest sens, Preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare“. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi