Iohannis: Aţi fost în prima linie a protestelor pentru cauze nobile. Intraţi, dragi tineri, în politică şi schimbaţi politica din România în mai bine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi la Bacău la o dezbatere cu tineri, îndemnându-i pe aceştia să intre în politică pentru a o schimba în mai bine. Iohannis a lăudat iniţiativele civice ale tinerilor şi a salutat ieşirile la proteste pentru cauze nobile.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi, în cadrul unei vizite oficiale la Bacău, la o dezbatere cu tineri, acolo unde a ţinut şi un discurs de laudă la adresa activităţilor civice ale acestora. Iohannis a precizat că România se află într-o criză „demografică profundă” şi le-a explicat celor prezenţi că este datoria politicienilor să asigure întoarcerea acasă a tinerilor plecaţi la studii în străinătate.

”Fiecare dintre voi contează! Trăim într-o perioadă foarte dinamică, cu provocări multiple, iar pentru România, criza demografică profundă este o astfel de provocare. Este responsabilitatea noastră, a politicienilor, să vă acordăm susţinere pentru întemeierea unei familii sau deschiderea unei afaceri, şi, evident, pentru construirea unei cariere de succes. Altfel, riscăm să rămânem fără un potenţial valoros, pentru că dezvoltarea vieţii noastre sociale, culturale sau economice nu poate ignora contribuţia tinerilor”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele a menţionat că istoria ne arată că tinerii au forţa să facă diferenţa prin implicare.

„Aţi fost în prima linie a protestelor pentru cauze nobile – de la protecţia mediului înconjurător la susţinerea statului de drept, ceea ce demonstrează adeziunea la un sistem de valori esenţiale într-o societate modernă şi democratică. De aceea, îmi doresc să văd mai mulţi tineri merituoşi care intră în politică, o viaţă politică în care nu se mai regăsesc actele de imoralitate şi fuga de responsabilitate. Intraţi, deci, dragi tineri, în politică şi schimbaţi politica din România în mai bine!”, i-a îndemnat Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că participarea civică şi dezbaterile publice sunt bine-venite şi pot influenţa deciziile, dar nu au cum să se substituie actului de guvernare dacă tinerii stau departe de politică.

„Schimbaţi percepţia conform căreia mişcarea de tineret din partide este doar o anticameră, fără pretenţii la un rol esenţial în deciziile cu impact pentru cetăţenii României! Cum ar putea generaţia noastră să vă ajute să faceţi acest pas? În primul rând, să vă asculte ideile, problemele, dar şi propunerile de soluţii. Apoi, să vă ofere posibilitatea ca voi să participaţi activ la tot ceea ce presupune dezvoltarea României la nivel local, judeţean sau naţional, precum şi la poziţionarea noastră competitivă în mediul european şi în mediul internaţional”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie