Iohannis a vorbit, la Summitul Social din Portugalia, despre proiectul „România educată”, chiar dacă Educaţia primeşte mai puţin bani de la PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, preşedintele României. Sursa foto: news.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, la Summitul Social din Portugalia, despre proiectul ”România educată” şi a subliniat nevoia unei corelări mai puternice a sistemului educaţional cu nevoile pieţei muncii.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 7-8 mai 2021, la Porto, în Republica Portugheză, la Summitul Social european, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE-India.

Găzduit de preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene, Summitul Social a inclus două evenimente distincte: Conferinţa la nivel înalt pe teme sociale, cu participarea partenerilor sociali, şi reuniunea informală a Consiliului European.

Discuţiile specifice din cadrul Conferinţei la nivel înalt au fost structurate pe trei ateliere tematice – „Ocuparea şi locurile de muncă”, „Competenţe şi inovare”, „Bunăstarea şi protecţia socială”, la acestea participând, pe lângă liderii europeni, şi diverşi parteneri sociali de la nivel UE.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o intervenţie în cadrul atelierului tematic „Competenţe şi Inovare”.

„Cu această ocazie, Preşedintele României a subliniat importanţa unei educaţii de calitate, atât pentru persoanele tinere, cât şi pentru persoanele adulte, deja active, evidenţiind rolul acesteia în susţinerea unei mai bune integrări pe piaţa muncii, precum şi pentru dezvoltarea societăţii în ansamblu. De asemenea, Preşedintele României a făcut referire la importanţa unei corelări mai puternice a sistemului educaţional cu nevoile pieţei muncii, evocând necesitatea unor abordări flexibile care să faciliteze dobândirea de competenţe şi adaptarea la evoluţiile pieţei muncii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat principalele coordonate ale proiectului „România Educată” şi a evidenţiat implicarea în acest proiect a unei game largi de actori instituţionali şi privaţi: şcoli, universităţi, asociaţii ale părinţilor, asociaţii ale studenţilor, sindicate şi companii.

„Preşedintele României a subliniat deopotrivă necesitatea asigurării unei complementarităţi între eforturile la nivel naţional şi cele în plan european, în contextul în care educaţia trebuie văzută şi în conexiune cu mobilitatea, inclusiv a forţei de muncă, şi funcţionarea Pieţei Unice. În privinţa sistemului naţional, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat obiectivul României pentru o educaţie de calitate şi o mai bună integrare a cetăţenilor pe piaţa muncii. Astfel, Preşedintele României a militat pentru mai multă flexibilitate între statele membre şi o abordare comună, care să ofere tuturor persoanelor oportunitatea de a studia şi de a munci acolo unde îşi doresc. Preşedintele Klaus Iohannis a mai arătat că îmbunătăţirea competitivităţii UE în ansamblu este strâns legată de creşterea calităţii educaţiei la nivel european”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete