Iohannis a sesizat CCR privind legea prin care este redusă vârsta de pensionare pentru avocaţii care au handicap grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională asupra actului normativ pentru completarea Legii 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor. Legea reglementează situaţia asiguraţilor care contribuie la fondul de pensii, în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat. Astfel, avocaţii cu handicap grav vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare.

„În opinia noastră, beneficiul prevăzut de legea dedusă controlului de constituţionalitate poate fi justificat prin prisma faptului că persoana cu handicap grav depune, în mod evident, un efort suplimentar, în raport cu o persoană fără handicap, în realizarea aceluiaşi tip de muncă. Însă, în cadrul aceleiaşi categorii, respectiv a persoanelor cu handicap grav, considerăm că este irelevant momentul survenirii handicapului, situaţia fiind numai aparent diferită faţă de cea a persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav, ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat”, arată textul sesizării formulate de preşedintele Iohannis la CCR. 

El aminteşte de o decizie a Curţii în care a reţinut că trăsătura pe care o au în comun persoanele cu handicap preexistent calităţii de asigurat şi persoanele care ulterior dobândirii calităţii de asigurat au dobândit statutul de persoană cu handicap este aceea de a avea handicap, iar această trăsătură comună este suficient de relevantă încât să se poată aprecia că acestea se află în aceeaşi situaţie.

Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care obiectivul urmărit de legiuitor constă în compensarea condiţiei de handicap prin acordarea în condiţii avantajoase a pensiei pentru limită de vârstă, împrejurarea că unele persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în vreme ce alte persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare ulterior dobândirii calităţii de asigurat, nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie. Prin urmare, Curtea Constituţională a statuat că acest criteriu nu este unul rezonabil, ci, dimpotrivă, arbitrar.

„Având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 632/2018, aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, considerăm că Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie”, conchide şeful statului în textul sesizării. 

Pe 20 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiect de lege care modifică Legea 72/2016, în sensul reglementării situaţiei asiguraţilor care contribuie la fondul de pensii, în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.

„După articolul 34 al Legii 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este introdus un nou articol care prevede că: „persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare”, potrivit proiectul adoptat de către deputaţi. 

Senatul a respins proiectul, ca prim for sesizat, pe 26 iunie 2017, iar Camera a votat decizional pentru adoptare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune