Iohannis a fost externat după intervenţia chirurgicală la umăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a părăsit vineri dimineaţă Spitalul de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila, unde, cu o zi în urmă, a fost supus unei intervenţii chirurgicale artroscopice la umărul stâng. Joi seară, reprezentanţii unităţii medicale anunţau că operaţia a decurs fără probleme, iar şeful statului urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând procedurile de recuperare fizică.

Potrivit Digi24, preşedintele i-a salutat din maşină pe jurnaliştii aflaţi la poarta spitalului.

Preşedinţia anunţa joi seară că în cursul zile Klaus Iohannis a fost internat a Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng şi că intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune.

"Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, preciza Administraţia prezidenţială într-un comunicat.

Ulterior, spitalul a venit cu date suplimentare, conform cărora Iohannis a fost supus unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng, că intervenţia a decurs fără probleme.

"Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit acestora, anterior, preşedintele a fost supus aceleaşi proceduri minim invazive artroscopice şi pentru tratamentul afecţiunilor suferite la nivelul articulaţiei umărului drept.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c. (2016 - n.r.), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept”, anunţa atunci Administraţia prezidenţială într-un comunicat, precizând că ”intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor”. ”Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, mai informa Administraţia prezidenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” precizau atunci, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a fost operat la umărul drept pentru "impingement (conflict) subacromial drept", "bursită subacromială dreaptă" şi "leziune de tendon supraspinos". "Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime, iar în prezent,starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună", mai spuneau reprezentanţii unităţii medicale.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate