Iohannis a discutat cu preşedintele austriac despre Strategia UE privind Regiunea Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit duminică, la Salzburg, cu omologul său austriac, Heinz Fischer, pe agenda discuţiilor figurând evoluţia relaţiilor bilaterale şi teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

În ce priveşte problematica europeană, cei doi preşedinţi au evidenţiat interesul de intensificare a cooperării pe teme de interes regional, în perspectiva deţinerii succesive de către Austria şi România a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019.

Un alt aspect al discuţiilor a vizat dinamizarea colaborării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi în regiunea Balcanilor de Vest, cei doi exprimându-şi "satisfacţia" pentru nivelul "foarte bun" al dialogului între România şi Austria, precum şi dorinţa de consolidare a relaţiei bilaterale.

Întrevederea a avut loc cu ocazia participării preşedintelui la deschiderea oficială a Festivalului de la Salzburg, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026