Întrevedere Klaus Iohannis - Maia Sandu, marţi, la Palatul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, preşedintele Ronâniei. FOTO Administraţia Prezidenţială

Administraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că marţi va avea loc o întrevedere între Klaus Iohannis şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi marţi, 23 noiembrie 2021, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în ţara noastră la invitaţia Preşedintelui României.

Vizita Preşedintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 şi are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

„Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, şi să aducă beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, mai arată sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie