Întrebat de pensiile de lux ale parlamentarilor, Ponta se dezice de calitatea de deputat: Nu sunt deputat, sunt preşedintele PSD, prim-ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta se eschivează atunci când este întrebat de pensiile speciale dorite de parlamentari, precizând că este doar premier şi preşedinte PSD, nu şi parlamentar, deşi a fost ales deputat de Gorj la alegerile parlamentare din 2012.

„Nu sunt deputat, sunt preşedintele PSD, prim-ministru...“, a spus Ponta, deputat de Gorj, întrebat de pensiile de lux pe care şi le doresc aleşii.

Întrebat dacă ar fi de acord ca la încheierea mandatelor să aibă o astfel de pensie, Ponta a spus că mai are foarte mult până la încheierea mandatelor. „Cred că Parlamentul poate să decidă singur asupra acestui lucru. În ceea ce mă priveşte, mai am totuşi foarte mult până la încheieera mandatelor“, a mai afirmat liderul PSD.

Întrebat în urmă cu trei zile despre proiectul depus de 255 de parlamentari, premierul Victor Ponta a spus că el se ocupă ”de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România” şi că a avut grijă ”să nu le taie nimeni cu niciun leu”, fără a da un răspuns concret.

Aleşi din toate partidele politice, 255 la număr, au semnat o propunere pentru modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate obţinute. Potrivit proiectului iniţiat de către deputatul PSD Petre Daea, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după încetarea mandatului,  la o indemnizaţie specială pentru activitatea depusă în Parlament, care se va adăuga oricărui alt tip de pensie sau de venit realizat.

Calculul pensiei speciale se va face prin înmulţirea a 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar, care în prezent este de aproximativ 7.000 de lei, cu numărul lunilor în care şi-au exercitat mandatele. Majorarea pensiei va ţine pasul şi cu majorarea indemnizaţiei pentru parlamentari. Iniţiatorul legii, deputatul PSD Petre Daea, a arătat că suma maximă pe care ar putea-o primi un ales ieşit la pensie ar fi de 4.000 de lei. „De exemplu, pentru indemnizaţia brută de 7.000 de lei , cât este acum pentru un mandat, pensia minimă este undeva la 1.500 de lei. Pentru trei mandate va ajunge undeva la 4.000 de lei. Asta ar fi suma maximă. Pragul minim pentru care primeşti pensie specială este de şase luni de zile. Deci dacă ai stat mai puţin de şase luni de zile nu beneficiezi de această sumă. Dacă sunt peste patru mandate, nu mai contează“, a explicat Daea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO