Întâlnire între Victor Ponta şi Crin Antonescu pe tema Constituţiei: interceptările fără mandat reduse de la 60 de zile la 48 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu s-au întâlnit joi pentru a discuta pe marginea mai multor articole care se vor regăsi în noua Constituţie.

UPDATE Victor Ponta: "Avem o poziţie de sprijin pentru propunerea PNL privind povestea interceptărilor de 48 de ore.Până acum, pe Legea siguranţei naţionale, se puteau emite mandate de interceptare de până la 60 de zile, doar de către procurori.Acum ,modificarea fundamentală în Constituţie este că nu se va mai putea face lucrul acesta, dar în situaţii speciali, şi 48 de ore chiar reprezintă situaţii speciale, procurorii pot emite astfel de mandate, după aceea având confirmarea judecătorului. Procurorii sunt magistraţi şi pot să-şi asume această chestiune.

UPDATE: Crin Antonescu: "Am redus această perioadă de la 60 de zile la 48 de ore. Nu li s-a dat mână procurorilor, dimpotrivă. Sensul articolului este în favoarea individului."

UPDATE Ponta: "Îmi doresc să avem o Constituţie cât mai suplă posibil, primim propuneri prin care să mai adăugăm încă o prevedere sau un articol. Important este să avem o Constituţie europeană, eficientă şi să ne ţinem de program. E important să avem o Constituţie care să nu ne facă să o schimbăm din şase în şase luni.Nu putem pune în Constituţie tot ce este astăzi pe ordinea de zi."

UPDATE Ponta, despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex:"Nu , nu le susţin.Era trecută până acum asta în Constituţie? Îmi doresc să nu aglomerăm textele, dacă ele au fost bune până acum."

UPDATE Crin Antonescu: "Am dezbătut toate amendamentele, dra am avut în vedere ca textul Constituţiei, volumul,să nu crească. Am discutat într-un ritm alert, dar fără ca cineva să fie împiedicat să-şi spună punctul de vedere."

“Discutăm despre Constituţie, punem la punct toate asptectele”, a confirmat prmeierul Ponta, înainte de a intra în biroul lui Crin Antonescu de la Senat.

Întâlnirea dintre cei doi vine după ce parlamentarii PSD şi PNL au avut neînţelegeri pe unele din articolele Constituţiei.

Astfel, între PSD şi PNL există neînţelegeri privind regimul interceptărilor.

Crin Antonescu, care conduce Comisia Constituţională, a declarat, miercuri, că va fi prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cazuri excepţionale, să poată dispună interceptarea convorbirilor sau măsuri similare, fiind în discuţie însă perioada luării acestor măsuri.
Preşedintele Comisiei a susţinut că au fost o serie de amendamente a căror discuţie a fost amânată din motive mai curând tehnice".


"În ceea ce priveşte perioada de ascultare pe care procurorul o poate decide, a rămas o discuţie de natură tehnică, între 24 de ore şi 48 de ore (perioada maximă pe care un procuror poate dispune interceptarea, n.r.) Sunt mai mult chestiuni tehnice, de principiu a existat un consens în ideea întăririi şi garantării acestor drepturi, drepturile persoanei socotite în principiu inviolabile", a susţinut liderul PNL.
Comisia de revizuire a Constituţiei şi-a suspendat, marţi seară, lucrările, fiind invocată lipsa de cvorum, chiar când se afla în discuţie reglementarea privind regimul interceptărilor, după adoptarea amendamentului care instituie autorizarea acestora de către judecător.
 

Sursele citate au precizat că social-democraţii ar dori reluarea votului asupra amendamentului votat deja prin care căsătoria e definită ca relaţie între un bărbat şi o femeie şi menţinerea articolului din Constituţia actuală, care defineşte căsătoria ca relaţie dintre "soţi".

Amendamentul respectiv a fost votat cu largă majoritate în Comisie, atât de social-democraţi, cât şi de liberali.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între "un bărbat şi o femeie", sintagmă care înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii fundamentale.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model