„Iniţiativa România“ le cere americanilor să-i suspende viza lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mişcarea civică „Iniţiativa România” a solicitat Departamentului de Stat al SUA suspendarea vizei şi interdicţia de a intra pe teritoriul american pe numele lui Liviu Dragnea. La baza motivaţiei stă un Decret american, potrivit căruia persoanele care aduc „consecinţe negative activităţii economice internaţionale ale companiilor americane, securităţii sau stabilităţii naţiunilor democratice” pot primi interdicţia de a intra în SUA.

Organizaţia non-guvernamentală Iniţiativa România a scris Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru a solicita suspendarea vizei şi aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriul american pentru Liviu Dragnea, motivând decizia prin Decretul 7750, act semnat în 2014 de preşedintele american.

„Conform Decretului 7750, având în vedere “efectele profund negative pe care corupţia instituţiilor publice le are asupra eforturilor Statelor Unite de a promova securitatea şi de a consolida instituţiile democratice şi sistemul pieţei libere”, precum şi “importanţa pe care Statele Unite şi comunitatea internaţională o acordă luptei împotriva corupţiei”, intrarea pe teritoriul american se suspendă în cazul demnitarilor ale căror fapte de “delapidare a banilor publici sau de amestec în procedurile judiciare, electorale sau alte proceduri publice au efecte negative serioase asupra intereselor naţionale ale Statelor Unite”, a anunţat pe Facebook Mihai Poliţeanu, membru al mişcării Iniţiativa România.

Iniţiativa România consideră că liderul PSD Liviu Dragnea „îndeplineşte integral criteriile prevăzute de Decretul 7750”, conform cărora persoanele care produc „consecinţe asupra activităţii economice internaţionale ale companiilor americane, obiectivelor SUA de asistenţă externă, securităţii SUA în faţa infracţionalităţii transnaţionale şi terorismului, sau asupra stabilităţii naţiunilor şi instituţiilor democratice”, ar putea primi interdicţie pe teritoriul american.

„Domnul Liviu Dragnea îndeplineşte integral criteriile prevăzute de Decretul 7750, fiind condamnat, trimis în judecată sau cercetat penal în 4 dosare (3 în România şi unul în Brazilia) pentru fapte penale privind fraude electorale, fraudă cu fonduri publice europene, spălare de bani sau abuz în serviciu. De asemenea, domnul Liviu Dragnea este iniţiatorul unei ofensive începute în ianuarie 2017 împotriva statului de drept şi justiţiei independente, care pune în pericol atât stabilitatea Românei şi a instituţiilor democratice, cât şi investigarea infracţionalităţii transnaţionale, în special corupţia transfrontalieră şi terorismul”, se arată în solicitarea emisă de organizaţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase