Inițiativa internațională comuna a unui senator roman cu parlamentarul maghiar care critică Romania

0
Publicat:

Un senator PSD a demarat o inițiativă comună cu doi parlamentari ai Ungariei, privind noua lege a minorităților din Ucraina, printre care și Németh Zsolt, care a criticat România, pretinzând o îngrădire a „dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”.

Senatorul Titus Corlățean alături de parlamentarul maghiar Nemeth Zsolt FOTO Facebook

Senatorul Titus Corlățean a anunțat pe Facebook că a cerut Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) să solicite sesizarea și adoptarea unui aviz de către Comisia de la Veneția, cu recomandări pe marginea legii privind minoritățile naționale din Ucraina, adoptată la finalul anului trecut de Rada Supremă. 

Actul normativ menționat, care a fost adoptat de Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022, în lipsa unei consultări prealabile corespunzătoare a reprezentanților mai multor minorități naționale, începând cu etnicii români, ridică o serie de probleme serioase, care riscă să afecteze suplimentar prezervarea identității naționale, culturale, religioase etc. a etnicilor români si a altor minorități naționale din Ucraina”, a susținut senatorul, adăugând că „e interesant de spus că doi cunoscuți parlamentari din delegația Ungariei au dorit să co-inițieze moțiunea mea și că parlamentarii ucraineni prezenți au fost și ei de acord. Deci, se poate”

Parlamentarul maghiar acuză România că nu respectă drepturile minorităților

„Surpriză uriașă, ungurii și românii și-au unit forțele - articol în presa românească. Legea minorităților ucrainene - ca urmare a acțiunii noastre comune - va fi examinată de Comitetul de la Veneția”, anunța pe Facebook Németh Zsolt, parlamentarul care a și lansat o serie de acuzații la adresa României, pretinzând o îngrădire a „dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”.

Zsolt este primul politician care a dat tonul unei serii de mesaje neprietenoase cu România. Președintele al Comisiei de politică externă din Parlamentul maghiar a acuzat că autoritățile române îi împiedică pe secui să-și arboreze drapelul privind așa-zisul „Ținut Secuiesc”.

MAE a reacționat prompt, l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la București și i-a comunicat faptul că „dezaprobă” comentariile lui Németh, fiind aduse argumente că drepturile minorităților sunt respectate. Mai mult, a cerut ca oficialii maghiari să reacționeze „cu responsabilitate”.  

În urma covocării parlamentarul maghhiar a revenit acuzând statul român și pe șeful diplomației române că nu respectă drepturile minorităților.

De asemenea, ziarul pro-guvernamental „Magyar Nemzet” a publicat un articol foarte dur despre eșecul diplomației române, catalogată drept „tip chelner”, aluzie la faptul că România răspunde prompt la solicitările UE și ale Statelor Unite, însă care nu a fost în stare să asigure intrarea țării în Schengen.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare