Încep să curgă demisiile în PNL. Dan Vîlceanu: Îmi voi anunţa demisia la şedinţa de mâine a Biroului Executiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vîlceanu FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Dan Vâlceanu a declarat vineri, că sâmbătă îşi va anunţa demisia la şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ocupă funcţia de secretar general al partidului.

Dan Vîlceanu a făcut anunţul după ce sâmbătă a stat jumătate de zi la sediul din Modrogan al PNL, acolo unde a avut discuţii cu Florin Cîţu. De altfel, Vîlceanu a spus că azi nu a participat la şedinţă pentru că i s-a părut un „bâlci”.

„La şedinţa de mâine eu îmi voi anunţa demisia. Nu vreau să particip la asta”, a subliniat Dan Vîlceanu, încă secretar general al PNL. „Nu e vorba de sabotaj. E vorba de o situaţia absolut penibilă”

Întrebat dacă urmează să-şi dea demisia şi Florin Cîţu, secretarul general al PNL a precizat: „Nu ştiu, e decizia preşedintelui Florin Cîţu. Eu vreau să vă spun că în situaţia aceasta, în care circulă mesaje la modul acesta, nu consider că e modalitatea prin care aplici Statutul partidului”.

„Mâine mai e un BEx. Voi anunţa şi decizia mea. Statutul e foarte important. Eu voi respecta regulile”, a mai completat Florin Cîţu. Liberalul a precizat că a comunicat cu liderii din PNL, în ciuda informaţiilor venite că ar fi fost reticent: „Eu am tot discutat cu preşedinţii de filiale. Ştiam că erau nemulţumiri. Am discutat şi cu prim vicepreşedinţii. Voi fi împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea României”, a afirmat, la rândul său, Florin Cîţu.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice