Încep problemele penale pentru Barna: Anti-frauda s-a sesizat în urma anchetei Rise Project

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rise Project a anunţat joi că proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică şi firma lui Dan Barna, sunt verificate acum de Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă. Două dintre ele au intrat în cercetări preliminare, în timp ce al treilea se află deja sub investigaţia DLAF, mai subliniază jurnaliştii Rise Project.

„Proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică firma lui Dan Barna, sunt verificate acum la Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă.

Două dintre ele («SES-am deschide-te» şi «Biblioteca bunelor practici») au intrat în cercetări preliminare după articolul nostru de marţi.

Primul, implementat în tandem cu CJ Alba, a inclus croitoria condusă de sora lui Barna şi o tipografie căpuşată sistematic.

În al doilea, eşuat complet, compania lui Barna a fost beneficiar direct.

Al treilea, «Punţi Comunitare», se află deja sub investigaţia DLAF. Parteneri cu CJ Alba şi aici, Barna şi Jaliu au finanţat din banii contribuabilului european o casă de producţie devalizată între timp şi o bază sportivă modernizată cu resurse destinate persoanelor defavorizate.

Încep problemele penale pentru Barna: DLAF s-a sesizat în urma anchetei Rise Project”, au transmis joi jurnaliştii de la Rise Project.

„Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eşecuri care au costat aproape şase milioane de euro“, scrie site-ul de investigaţii Rise Project într-un material în care se mai afirmă că "şeful USR, partidul care a iniţiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE".

Materialul a fost publicat în ziua în care liderul USR merge la Cotroceni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.

VIDEO Barna, despre investigaţia Rise Project: Au folosit nişte pietricele, nişte boabe de neghină, total neprofesionist. Publicăm noi toată discuţia

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie