Încă un deputat PSD îi cere demisia lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru consideră că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate şi se declară nemulţumit că în calitate de parlamentar nu a fost niciodată consultat cu privire la deciziile politice.

"Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul", a afirmat Rotaru, miercuri, pentru Agerpres.

În acelaşi timp, acesta s-a arătat solidar cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată în divergenţă cu conducerea partidului.

"Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbă anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii", a adăugat Răzvan Rotaru.

Şi deputata PSD Mihaela Huncă a anunţat, miercuri, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că va demisiona din partid, acuzând faptul că PSD e mai preocupat acum de luptele interne decât de guvernare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”