Hrebenciuc: Băsescu se întoarce la Cotroceni, azi, mâine, poimâine, când se întoarce de la crâşmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că parlamentarii PNL şi PSD vor asigura cvorumul la şedinţa plenului celor două Camere ale Parlamentului, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni "când vine de la crâşmă".

"Şi PNL şi PSD, colegii care sunt aici vor intra în sală. (...) Nu e răzgândire, ne-am consultat, că de aia a fost pauză de consultări. Să vedem ce e mai bine pentru ţară pentru că avem nişte obligaţii şi cu FMI, avem obligaţii şi cu Comisia Europeană, am vorbit şi cu cei de la Consiliul Europei, deci sunt totuşi obligaţii internaţionale care trebuie respectate şi respectul votului pentru cei 7,4 milioane de oameni care au votat pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă acum că trebuie să-i pedepsim ca să greşim economic", a susţinut Hrebenciuc.

El a fost întrebat dacă a primit mesaje de la instituţiile internaţionale.

"S-a discutat şi cu ei, sigur că da. (...) Au fost discuţii, sunt tot timpul discuţiile acestea, nu sunt doar azi", a susţinut vicepreşedintele Camerei.
El a fost întrebat dacă Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni în cursul zilei de luni, ca urmare a citirii hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie în plen astăzi, informează Mediafax.

"Nu ştiu dacă de astăzi, de mâine, de poimâine, când vine de la Millenium, de la crâşmă, pe unde e el acum, nu am înţeles...", a mai afirmat Hrebenciuc.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat, sâmbătă noaptea, la restaurantul Millenium din Constanţa, unde s-a întâlnit cu foştii săi colegi de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", pentru a sărbători 36 de ani de la absolvirea academiei.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare