Hellvig: Dacă se va demonstra că sunt incompatibil nu voi mai fi niciodată ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, joi, că în situaţia în care se va demonstra suspiciunea de incompatibilitate nu va mai fi niciodată ministru. În caz contrar însă, aşteaptă demisiile celor care l-au acuzat.

„Este vorba de suspiciune de incompatibilitate, aşa cum am primit adresa de la ANI. În momentul în care voi avea o decizie definitivă de la justiţie, dacă se va demonstra că am fost incompatibil, eu, Eduard Hellvig, niciodată nu voi mai fi ministru în România, asta garantez“, a precizat ministrul.

El a adăugat că dacă însă se va demonstra că suspiciuniea de incompatibilitate nu este adevărată aşteaptă demisia celor care „au dat acest document“.

În altă ordine de idei, Hellvig a spus că a vorbit cu Victor Ponta de mai multe ori, iar vineri va depune contestaţie la decizia ANI şi va aştepta răspunsul justiţiei.

„Am speranţa să primesc răspunsul cât mai repede, în două săptămâni. Cred că probabil de luni intru în concediu de campanie electorală“, a mai spus el.

pe 9 noiembrie, prima zi de campanie electorală, ANI a anunţat că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către miniştrii Eduard Raul Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop şi de către secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache.

Hellvig a fost găsit incompatibil întrucât pe lângă funcţia ministerială a fost şi director la o firmă, angajat ca cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a mai încasat salariu de la o bancă de celule stem.

Dan Mihalache a fost demis de premier pe 13 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare