Guvernul, precizări privind tensiunile din Coaliţie: Schimbarea unui ministru este responsabilitatea premierului, nefiind pus în discuţie un astfel de subiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Cărbunaru FOTO Inquam Photos / George Călin

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat, luni dimineaţă, că nu există în prezent niciun subiect referitor la schimbarea unui ministru, pe fondul informaţiilor apărute în acest sens.

„În urma apariţiei unor noi speculaţii privind ipoteza schimbării unui membru al Guvernului, purtătorul de cuvânt al Executivului este împuternicit să facă urmatoarele clarificări: Schimbarea unui ministru este şi rămâne responsabilitatea prim-ministrului, nefiind  pus în discuţie un astfel de subiect”, a precizat Dan Cărbunaru. 

Precizările vine pe fondul nemulţumirilor PSD faţă de ministrul Energiei, Virgil Popescu, demnitar aşteptat să vină cu un set de măsuri referitoare la combaterea crizei energetice şi după 1 aprilie. 

O poziţie similară a avut Guvernul şi după ce liberalii au luat în discuţie cererea de demisie a lui Marius Budăi, ministrul Muncii, pe fondul nemulţumirilor de insistenţa pentru renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie