Guvernul organizează alegeri parţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma şedintei de joi, Executivul  a stabilit data pentru alegerile locale parţiale pentru localităţiile care au rămas fără primar ca „urmare a demisiilor unor titulari sau aplicării unei pedepse privative de libertate.  Acestea urmează să se organizeze la data de 11 iunie în 49 de localităţi din ţară.

„Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate”, se arată în comunicat.

Potrivit informaţiile furnizate de Biroul de Presa, alegerile urmează să fie organizate în cinci municipii, nouă oraşe şi 35 de comune.

„Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti, judeţul Bacău, Craiova, judeţul Dolj, Târgu Jiu, judeţul Gorj, Lupeni, judeţul Hunedoara, Roman, judeţul Neamţ, nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune”, reiese din comunicatul celor de la Guvern.

Odată cu stabilirea calendarului pentru alegeri, Guvernul a stabilit şi care vor fi sumele de bani necesare organizării exerciţiului electoral.

„De asemenea, odată cu data alegerilor, Guvernul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale (în conformitate cu art. 126 alin. 1 din Legea nr 115/2015)”, reiese din comunicatul remis de Biroul de Presă al Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar