Guvernul înființează în SGG o structură de monitorizare și control a executării hotărârilor judecătorești pronunțate de CEDO

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, miercuri, înființarea în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a unei noi structuri ce va avea rolul de monitorizare și control a executării hotărârilor judecătorești pronunțate de CEDO împotriva statului.

Guvernul înființează în SGG o structură de monitorizare și control FOTO Gov.ro

Executivul a transmis un comunicat în care precizează că memorandumul aprobat de Guvern se referă la înființarea în cadrul SGG a unei structuri pentru asigurarea executării hotărârilor pronunţate de CEDO prin care s-a constatat încălcarea Convenţiei ca urmare a neexecutării unor hotărâri judecătoreşti, pronunţate împotriva unor debitori publici din România, potrivit Agerpres.

"Crearea unui mecanism la nivel naţional de monitorizare şi control a executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva statului este parte a măsurilor pe care România şi le-a asumat în planul de acţiune solicitat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei pentru abordarea problemelor structurale legate de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva unor debitori publici în România", se arată în comunicatul transmis de Executiv.

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online