Guvernul deschide robinetul cu bani pentru teritoriu. Programul „Anghel Saligny“ gâfâie

0
Publicat:

Cabinetul Ciolacu a aprobat alocarea către proiectele din teritoriu a 500 de milioane de lei din Fondul de Rezervă, în condițiile în care aleșii solicită tot mai multe fonduri pentru investițiile pe care le au în derulare, unde sunt numeroase contracte semnate, însă puține resurse trimise.

500 de milioane de lei vor fi alocați proiectelor din teritoriu FOTO Inquam Photos

După ședința de luni seară, purtătorul de cuvânt de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat cum vor fi împărțite de către Ministerul Dezvoltării cele 500 de milioane de lei. Mai precis, din banii de la Fondul de Rezervă, 175 de milioane vor merge pentru facturile din Planul Național de Dezvoltare Locală, 100 de milioane de lei pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, 200 de milioane de lei pentru Programul național de construcții de interes public sau social, iar 25 de milioane pentru achitarea de sentințe judecătorești.

Surse de la vârful Coaliției au precizat că Executivul a trebuit să apeleze la soluția aceasta, dat fiind că nu a avut loc rectificarea bugetară, pentru a aproba suplimentarea de fonduri, iar din teritoriu vin solicitări în cascadă de trimitere de bani pentru proiectele aflate în derulare.

Programul „Anghel Saligny“ gâfâie

Anunțat cu surle și trâmbițe, în 2021, ca un program care va rezolva problemele din teritoriu, „Anghel Saligny“ stă bine la capitolul contracte semnate, ajungându-se la 2.116, potrivit ultimelor date ale Ministerului Dezvoltării, dar nu la fel se întâmplă cu plățile. Valoarea tuturor contractelor ajunge la 23 de miliarde de lei, însă în urma ultimei tranșe de bani plățile ajung la doar 1,47 miliarde de lei.

Prin urmare, valoarea plăților, la doi ani de la adoptarea programului, nu se apropie nici de 10% din valoarea contractelor. Mai mult, programul e gândit să asigure 65,5 miliarde de lei către comunitățile din teritoriu, până în 2028. Potrivit informațiilor „Adevărul“, liderii cu influență din teritoriu pun tot mai multă presiune pe Guvern ca la rectificarea bugetară să fie alocată o sumă cât mai mare pentru „Anghel Saligny“, adică minimum 500 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală