Guvernul de la Budapesta închide robinetul cu bani pentru maghiarii din Transilvania. Fundaţiile controlate de unii lideri UMDR, printre beneficiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor şi Viktor Orban FOTO Arhivă

Guvernul de la Budapesta va opri finanţarea proiectelor din alte ţări cu maghiari, inclusiv din zona Transilvaniei, motivul fiind problemele economice interne. În anii trecuţi, sute de milioane au plecat doar spre ţara noastră, unii trecând prin fundaţiile controlate de lideri ai UDMR.

Agenţia de stat maghiară MTI susţine că Guvernul Ungariei nu va mai lansa în următorii doi ani noi investiţii transfrontaliere – în regiunile locuite de maghiari, printre care şi Transilvania – deoarece Budapesta se concentrează pe finalizarea celor deja începute. Publicaţia îl citează pe primarul din Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, edil care a amintit de ceea ce le-a spus Viktor Orban oamenilor care au fost la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară. „În următorii doi ani nu vor fi lansate noi investiţii transfrontaliere, întrucât Guvernul Ungariei se concentrează pe finalizarea celor care au fost demarate deja”, arată agenţia.

De altfel, în discursul foarte lung al lui Viktor Orban, de la Băile Tuşnad, au fost strecurate doar câteva propoziţii în care a punctat faptul că se închide robinetul cu bani de la Budapesta, la acel moment trecut cu vederea acest anunţ. „Aici (n.r. – în Transilvania), dincolo de graniţă, vom finaliza totul. Vom garanta menţinerea a ceea ce are nevoie de bani aici şi acasă, dar nu putem lansa noi investiţii, pentru că nu pot garanta nici aici, nici acasă, că ceea ce lansăm acum va fi finalizat. Şi asta ar fi iresponsabil, aşa că va trebui să aşteptăm”, a fost ceea ce a spus Orban pentru publicul prezent.

Cele discutate de Orban cu ceilalţi lideri UDMR rămân sub semnul întrebării, însă cert e că un politician precum primarul din Sfântu Gheorghe a luat-o ca sfat de aplicat rapid, în condiţiile în care planul de amenajare a unui cămin cultural, pentru care o parte din bani veneau de la Budapesta (prin intermediul Fundaţiei Sapientia), a fost anulat. Este primul mare anunţ privind problemele în relaţia cu Budapesta.

Apogeul finanţărilor, atins în 2020

„Adevărul” a scris de la începutul lunii august de faptul că ONG-urile UDMR sau apropiate de Uniune primesc de câţiva ani fonduri consistente furnizate de Guvernul de la Budapesta. Principala resursă e Fondul Bethlen Gabor al Guvernului ungar. Potrivit publicaţiei independente „Atlatszo Erdely”, care constant a investigat aspectul fondurilor care vin de la Budapesta pentru comunitatea maghiară din Transilvania şi pentru fundaţiile din jurul UDMR, apogeul a fost în 2020, când 365 de milioane de euro ar fi plecat spre Transilvania. Pe de altă parte, potrivit datelor pentru 2021, ar fi fost date doar 91,5 milioane. Printre fundaţiile din siajul UDMR sunt Fundaţia Communitas, Fundaţia pentru Şcoală, Fundaţia Pro Economica, Fundaţia Partium, Fundaţia Leda şi Fundaţia Eurotrans (ultima fiind condusă de şeful de cabinet al lui Kelemen Hunor).

Inclusiv o organizaţie condusă de actualul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a beneficiat de bani care au venit de la Executivul de la Budapesta. Mai precis, Fundaţia Mens Sana a primit bani pentru a realiza o clinică de cardiologie în Miercurea Ciuc şi o academie de hochei pe gheaţă în comuna din care provine Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Tanczos Barna a evitat în repetate rânduri să se pronunţe pe tema declaraţiilor lui Viktor Orban şi a delimitării faţă de declaraţiile rasiste ale premierului maghiar, fiind de părere că punctul de vedere al UDMR „a fost clar exprimat”.

„Toate finanţările care vin de la Budapesta către asociaţii sau fundaţii sunt finanţări legale. Nu am fi acceptat finanţări ilegale. Nu doar vorbitorii de maghiară beneficiază de ele. Multe sunt investiţii de utilitate publică. (...) Niciodată UDMR nu a folosit bani din Ungaria (…) banii nu au fost folosiţi pentru activităţi politice sau cu scop politic”, preciza ministrul Mediului, subliniind faptul că el nu a fost influenţat de aceste finanţări în reticenţa faţă de a se exprima pe speţa Orban. De altfel, pe tema finanţărilor venite din Ungaria, unii lideri ai Coaliţiei, cum e cazul lui Marcel Ciolacu, au încercat să minimalizeze impactul lor, fiind subliniat că dacă ar fi fost ilegale, ar fi fost anchetate. Însă politicianul nu a comentat şi partea morală a problemei, adică pe cine ar trebui să prioritizeze UDMR, Guvernul din care face parte sau cel care dă mai mult sprijin comunităţii maghiare.

UDMR rămâne cu banii de la statul român

În 2022, UDMR va încasa 43 de milioane de lei, potrivit Legii bugetului de stat, după ce în urmă cu un an a încasat 32 de milioane de lei, tot ca subvenţie. Dacă UDMR primea bani ca partid politic, în funcţie de rezultate, ar fi ajuns să încaseze de trei ori mai puţin. UDMR primeşte echivalentul subvenţiei care intră în conturile USR, o formaţiune care la ultimele parlamentare a avut un scor aproape triplu faţă de partidul lui Kelemen Hunor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG