Guvernul a uitat să facă alegeri în colegiul lui Felix

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan

Executivul trebuia să anunţe până pe 14 martie data la care se vor organiza alegeri în colegiul senatorial vacantat de Dan Voiculescu. Ministerul Administraţiei şi Guvernul aruncă pisica de la unul la altul

În urma demisiei senatorului PC Dan Voiculescu din Parlament, în 28 ianuarie 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de Liviu Dragnea, trebuia să înainteze Guvernului data la care se vor organiza alegeri parţiale, pentru a se acoperi postul vacantat. Însă, conform Legii electorale, termenul limită până la care Executivul trebuia să stabilească, prin Hotărâre, data noilor alegeri a fost depăşit.

Legea electorală precizează, la articolul 48, alineatul 16: „Alegerile se organizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului titlu, în cel mult trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Camerei Deputaţilor sau a Senatului, după caz, prin care se constată încetarea mandatului unui deputat sau senator“. Conform acestei prevederi, calculele hârtiei arată astfel: demisia lui Dan Voiculescu a fost publicată în Monitorul Oficial chiar în ziua în care a fost înaintată, pe 28 ianuarie, deci termenul maxim în care pot fi organizate alegeri parţiale este duminică, 28 aprilie.

Legea electorală mai stipulează, la articolul 7, alineatul 3: „În cazul organizării de alegeri parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 45 de zile înaintea zilei votării“. Astfel, un calcul simplu arată că, dacă se scad 45 de zile din termenul maxim admis (28 aprilie), ajungem la data de 14 martie până la care Guvernul trebuia să anunţe, oficial, data exactă a alegerilor parţiale.

Surse din cadrul Ministerului Administraţiei Publice au declarat că proiectul de hotărâre a fost depus pe masa Guvernului şi urma să fie discutat în ultima şedinţă a Executivului, din 13 martie. Însă, până la urmă, proiectul de hotărâre nu a mai fost trecut pe ordinea de zi, iar miniştrii nu au mai discutat această chestiune la întrunirea de miercurea trecută. De partea cealaltă, funcţionarii din cadrul Secretariatului General al Guvernului nu au putut explica debandada instituţională. O posibilă erxplicaţie ar putea fi subiectul fierbinte al caselor naţionalizate, dezbătut la ultima şedinţă, care a fost considerat o prioritate.

PRACTICĂ FOLOSITĂ ŞI DE BOC
Chiar dacă a depăşit termenele prevăzute în Legea electorală, decizia Guvernului nu atrage nicio sancţiune şi, în consecinţă, alagerile pentru Colegiul senatorial 8 Bucureşti ar putea fi amânate la nesfârşit. De altfel, această tactică a fost uzitată şi de fostul premier Emil Boc. În 2011, cu un an şi jumătate înaintea alegerilor, trei colegii erau vacante. Unul dintre ele era la Cluj şi avea în componenţă chiar comuna Răchiţele, localitate natală a lui Emil Boc. Atunci, premierul Emil Boc a tras de timp şi a refuzat să organizeze alegeri. În cazul de faţă, colegiul respectiv ar trebui să stea trei ani şi jumătate fără un reprezentant în Parlament. 

De ce tace Opoziţia
Principalul partid de Opoziţie, PDL, nu a avut nicio reacţie la tergiversările Executivului. De ce nu vociferează Vasile Blaga, liderul partidului? Răspunsul ţine de alegerile interne ale PDL. Dacă Vasile Blaga ar fi insistat ca în colegiul vacantat de Dan Voiculescu să se organizeze alegeri parţiale, ar fi trebuit să nominalizeze un candidat democrat-liberal. Însă Colegiul senatorial 8 se află în sectorul 4, zonă controlată de uselistul Cristian Popescu Piedone, iar şansele ca un candidat al PDL să câştige colegiul erau infime. Astfel, Vasile Blaga a evitat, discret, să-şi mai treacă o înfrângere în palmaresul de lider al PDL şi să-şi şubrezească poziţia înainte de alegerile interne.

VIAŢA PE BLOG CONTINUĂ
Pe blogul lui Dan Voiculescu, încă poate fi accesat un document programatic, destinat locuitorilor din Colegiul Senatorial 8 Bucureşti şi intitulat „Planul Voiculescu – Piedone pentru Sectorul 4“ şi care nu a mai fost reactualizat după ce Dan Voiculescu a demisionat din Senat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”