Guvernul a aprobat suspendarea urmării penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei în cazul solicitanților de azil

0
Publicat:

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri suspendarea urmării penale, respectiv a judecăţii pentru trecerea frauduloasă a frontierei pe perioada derulării procedurii de azil în cazul solicitanţilor de azil, printr-un proiect de lege care aduce modificări aduse la Legea nr.122/2006.

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea art. 11 din Legea 122/2006 FOTO: gov.ro

Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de lege prevede modificarea articolul 11 din Legea nr.122/2006 privind azilul în România, pentru garantarea drepturilor solicitanţilor de azil şi evitarea dispunerii unor soluţii faţă de aceştia, în cauzele penale, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 262 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

"Astfel, au fost incluse modificări exprese, care să permită suspendarea urmăririi penale, respectiv a judecăţii pe perioada derulării procedurii de azil", se arată în comunicat.

În plus, precizează sursa citată, pentru cazurile în care s-a pronunţat, totuşi, o hotărâre definitivă de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, pronunţată pentru infracţiunea de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, a fost introdusă o normă expresă care permite aplicarea cazului de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică