Grindeanu, Tudose şi Stănescu au cerut în partid ca PSD să aibă premierul sau să refuze guvernarea. Ce ministere vor social-democraţii SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin

Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi Paul Stănescu au cerut insistent, în discuţiile din partid pe tema intrării la guvernare, ca PSD să primească funcţia de prim-ministru într-o coaliţie cu PNL, în caz contrar să refuze intrarea la guvernare, susţin surse politice pentru News.ro. Printre ministerele dorite de social-democraţi se numără: Finanţele, Sănătatea, Transporturile şi Munca. Plus alte trei portofolii mai mici.

“Grindeanu şi Tudose sunt cei mai vocali, joacă cel mai dur. Vor ca PSD să intre la guvernare doar dacă primeşte funcţia de prim-ministru. Şi Paul Stănescu e de aceeaşi părere, însă pe un ton mai moderat. Marcel Ciolacu ar negocia mai degrabă mai multe portofolii cu greutate pentru partid, nu neapărat funcţia de premier”, susţin surse din conducerea PSD pentru News.ro.

Ca variante de prim-ministru, prima opţiune în PSD este Marcel Ciolacu.

“E preşedintele partidului, însă e greu de crezut că Iohannis va nominaliza un premier de la PSD. Teoretic, noi trebuia să avem premierul din decembrie 2020, pentru că PSD a câştigat alegerile. Practic, Iohannis va face tot posibilul să aibă premierul său. În schimb, noi putem obţine ministere puternice”, susţin sursele citate.

PSD îşi doreşte Finanţele, Sănătatea, Transporturile şi Munca. “Fără aceste portofolii nu intrăm la guvernare. Ne mai interesează Internele, Cultura şi Agricultura. Cu siguranţă vom cere jumătate din ministere”, conchid sursele citate.

Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat propunerea de flexibilizare a mandatului pentru negocieri cu forţele democratice din Parlament, iar echipa de negociere este condusă de preşedintele partidului şi este formată din cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general, a anunţat liderul PNL Florin Cîţu marţi seară, precizând că liberalii vor impune condiţia ca premierul să fie de la PNL. ”Avem un partid care a plecat de la guvernare, un partid care după aceea a semnat o moţiune cu AUR, un alt partid care a depus o moţiune şi a fost votată de celălalt partid. PNL a fost la guvernare în toată această perioadă”, a afirmat el, referindu-se la USR şi PSD. Întrebat când se va vedea cu liderii PSD şi USR pentru negocieri,, Florin Cîţu a afirmat că discuţiile ar putea începe miercuri, dar că îi va contacta marţi seară. ”Noi vom merge la aceste negocieri cu o strategie pentru fiecare în parte, dar un lucru rămâne cert, premierul rămâne al Partidului Naţional Liberal. În ambele variante, mergem cu premier de la PNL”, a ţinut el să precizeze.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie